În contextul creșterii numărului de români care lucrează pentru diferite companii sau cunoscute platforme internaționale, Agenția Națională de Administrare Fiscală și-a intensificat verificările privind veniturile obținute din străinătate de contribuabilii aflați în această situație.
Indiferent dacă ești freelancer, content creator sau prestezi servicii IT pentru clienți externi, este vital să înțelegi obligațiile fiscale care îți revin în România.
În mod greșit, mulți români consideră că dacă încasează bani din străinătate, nu sunt obligați să-i declare. Însă, în realitate, orice venit obținut de un rezident fiscal român -indiferent de sursa geografică a banilor – este supus impozitării în România. Aceasta include venituri din freelancing, programare, design, consultanță, platforme precum Upwork, Fiverr, Toptal, dar și plăți de la companii din Uniunea Europeană sau SUA.
De notat că ANAF a început să colaboreze mai strâns cu autoritățile fiscale din alte țări, iar băncile pot furniza informații despre transferuri externe. De asemenea, în cazul în care trimiți sau primești bani constant din conturi externe (de exemplu, Revolut, Wise, PayPal), trebuie să știi că este posibil ca ANAF să îți ceară justificări privind proveniența sumelor.
Pașii obligatorii dacă lucrezi cu platforme internaționale
Dacă ai venituri externe, în primul rând pas trebuie să te asiguri că ai statutul fiscal corect. Poți opta pentru PFA (persoană fizică autorizată), SRL sau poți declara venitul ca persoană fizică în Declarația Unică. Acest document se completează anual, de obicei până în luna mai. Include estimarea veniturilor pentru anul în curs, precum și venitul efectiv obținut în anul anterior.
De menționat că este important să păstrezi documente justificative pentru fiecare plată primită: facturi, contracte, extrase bancare. Acestea vor fi necesare în cazul unui control sau dacă ți se cere să demonstrezi natura veniturilor. Mai este de reținut că, în funcție de suma încasată, poți fi obligat să plătești contribuții sociale (CAS și CASS), conform bugetul.ro.