Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) declanşează controale la operatorii economici care realizează activităţi de comercializare şi/sau intermediere a autoturismelor second-hand, în cadrul acţiunii ATOM, care se va desfăşura la nivel naţional.
„Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) declanşează „Acţiunea ATOM – Analiza şi Trasabilitatea Operaţiunilor cu Maşini”, acţiune desfăşurată la nivel naţional, vizând verificarea operatorilor economici care realizează activităţi de comercializare şi/sau intermediere a autoturismelor second-hand. În prima etapă a acţiunii, în urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF, au fost selectate 35 de entităţi, pentru care a fost identificat un stoc de autoturisme cu o valoare estimată de peste 38 milioane de euro”, se precizează într-un comunicat al ANAF.
Acţiunea are ca obiectiv principal verificarea modului în care activitatea economică efectiv desfăşurată este reflectată în documentele fiscale şi în evidenţele financiar-contabile ale operatorilor economici.Un element central al acţiunii ATOM îl reprezintă reconstituirea circuitului economic şi fiscal al autoturismului, susţine sursa citată.Selecţia operatorilor economici este bazată pe analiză de risc astfel că cele 35 de entităţi au fost selectate pe baza informaţiilor fiscale şi operative disponibile şi a indicatorilor specifici de risc aferenţi domeniului.

