ACTUALITATELOCAL

Amenzi foarte mari aplicate de Garda de Mediu unor balastiere din Cornu Luncii și comuna Slatina

Balastiera din Cornu Luncii exploata agregate minerale pe malul stâng al râului Moldova, dintr-un perimetru aflat în situl Natura 2000. Firma a fost amendată cu 75.000 de lei și a fost deschis și dosar penal. La Slatina, o firmă a fost amendată cu 40.000 lei pentru că exploata agregate minerale pe râul Suha Mică și desfășura activități de fabricare a betonului fără să dețină autorizație de mediu.

O echipă de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Suceava, împreună cu reprezentanți ai SGA Suceava, au efectuat un control, în data de 5 mai, în urma unei sesizări cu privire la excavări de agregate minerale din râul Moldova, în comuna Cornu Luncii.

Controlul a vizat un operator economic care desfășura activități de exploatare agregate minerale pe malul stâng al râului Moldova, dintr-un perimetru aflat în situl Natura 2000 ROSCI0365 ”Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși”.

”Pentru neconformitățile constatate, a fost aplicată amendă de 75.000 de lei de către SGA Suceava, conform prevederilor Legii Apelor nr. 107/1996, și a fost înaintată sesizare penală de către Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Suceava, în conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2007 privind privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare”, a informat Garda de Mediu Suceava, subliniind că, în conformitate cu obligațiile avizului ANANP, operatorul economic în cauză are interdicția de a desfășura activități de extracție a pietrișului și nisipului din perimetru în perioada 1 aprilie – 31 iulie 2023.

De asemenea, în cadrul unui control tematic emis de Garda Națională de Mediu – Comisariatul General, au fost verificate și aspectele sesizate Gărzii de Mediu Suceava privind exploatările de agreate minerale pe râul Suha Mică, în comuna Slatina.

Verificarea în teren a fost efectuată împreună cu reperezentanți ai SGA Suceava, în data de 5 mai a.c., iar comisarii de mediu au amendat o firmă care desfășura activități de fabricarea betonului fără să dețină autorizație de mediu.

”S-a constatat că o firmă având ca obiect de activitate fabricarea betonului și sortarea agregatelor minerale defășura activitatea fără a deține acte de reglementare pe linie de protecția mediului. Pentru deficiențele constatate, firma a fost sancționată contravențional, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului, cu amendă în valoare de 40.000 lei”, a informat Garda de Mediu Suceava. (