Trei ambulanțe noi de astazi, cu aparatură de ultimă generație, pentru cei aproape 160.000 de oameni deserviți de Substația de Ambulanță Fălticeni. Deoarece Substația Fălticeni are linie de garda cu medic, un element deosebit de important al acestei modernizări îl reprezintă ambulanța de tip C2, care poate fi considerată un adevărat spital mobil,deoarece este dotată cu echipamente avansate de monitorizare și resuscitare și permite acordarea de îngrijiri medicale complexe încă de la locul intervenției.
Autosanitara tip C2 are în dotare echipamente de ultimă generație, precum ventilator mecanic, defibrilator modern și sistem ECHO FAST portabil, care oferă echipajelor posibilitatea de a efectua evaluări complexe și de a institui rapid măsuri terapeutice salvatoare de viață.În mod special, sistemul ECHO FAST permite identificarea rapidă a hemoragiilor interne și a leziunilor severe la pacienții politraumatizați, contribuind decisiv la creșterea șanselor de supraviețuire.

Gheorghe ȘOLDAN, președintele Consiliului Județean Suceava: M-am bucurat să îi cunosc pe o bună parte dintre cei peste 40 de angajați ai substației și să le mulțumesc, în numele sucevenilor, pentru munca lor, pentru nopțile nedormite, pentru intervențiile făcute pe orice vreme și pentru calmul cu care sunt lângă oameni în cele mai grele momente.
Substația Fălticeni este una dintre cele mai importante din județ și, alături de Stația Suceava, asigură linie de gardă cu medic, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Ambulanțele de la Fălticeni ajung și în localități situate la 40-45 de kilometri distanță.
Le-am promis celor prezenți că, împreună cu primarul Cătălin Coman, vom moderniza sediul substației. Voi insista, de asemenea, la Guvern pentru deblocarea memorandumului care să permită angajarea de personal suplimentar. Ambulanțierii au nevoie de sprijin.
Le doresc cât mai puține intervenții grele. Și cât mai puțini kilometri cu noile

