BREAKING NEWSJUSTIȚIEULTIMA ORĂ

Alţi 25 de inculpaţi trimişi în judecată de DNA în dosarul de corupţie privind eliberarea permiselor auto din Suceava

Procurorii DNA Suceava au finalizat al cincilea dosar privind fapte de corupţie ale unor angajaţi ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Suceava și au trimis în judecată 25 de inculpați.

În acest dosar au fost trimişi în judecată inculpaţi angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), instructori şi intermediari ai şcolilor de şoferi care, în schimbul unor sume de bani, ar fi permis fraudarea probei teoretice a examenului de obţinere a permisului de conducător auto unui număr de 70 de candidaţi, în cursul lunii septembrie 2020.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA transmis joi, acest dosar a fost disjuns, având în vedere dimensiunea infracţională şi numărul mare de persoane implicate în întreaga procedură de examinare.

În acest moment, se mai desfăşoară cercetări pentru fapte legate de fraudarea probei practice a examenului, urmărirea penală continuând într-un dosar separat.

În prezentul dosar, privind doar fraudarea probei teoretice, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, comisarul şef Ionuţ Radu Obreja, la data faptelor şef al Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul SPCRPCÎV Suceava, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi instigare la spălarea a banilor.

Totodată, au mai fost trimişi în judecată agentul de poliţie Ionel Gheorghe Perjoc, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată, precum şi 23 de persoane fizice (administratori ai unor şcoli de şoferi, instructori auto, etc.), pentru comiterea unor infracţiuni de complicitate la luare de mită şi spălare a banilor, comise în formă simplă şi continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada 7 – 18 septembrie 2020, inculpatul Obreja Radu Ionuţ, în calitatea menţionată mai sus, prin intermediul inculpatului Perijoc Gheorghe Ionel, ar fi primit, cu titlu de mită, de la un număr de 70 de candidaţi, suma totală de 118.000 euro, pentru a îndeplini un act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv să comunice candidaţilor răspunsurile corecte aferente examenului teoretic pentru obţinerea permisului de conducere sau să permită acestora să pătrundă în sala de examinare cu echipamente tehnice de comunicare ori înregistrare audio/video utilizate.

În perioada 2017 – 2020, inculpatul Obreja Radu Ionuţ a determinat mai multe persoane din anturajul său (cercetate în prezenta cauză) ca, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a sumelor de bani obţinute în modalitatea de mai sus, să deţină, să schimbe, să transfere sau să folosească sumele totale de 1.330.000 euro şi 246.500 lei.

De asemenea, persoanele respective ar fi încheiat acte juridice, în temeiul cărora au achiziţionat pe numele lor, dar în fapt pentru inculpatul Obreja Radu Ionuţ, mai multe bunuri imobile (terenuri, apartamente, case sau spaţii comerciale în valoare totală aproximativă de 1.809.465 euro) şi bunuri mobile (trei autoturisme, în valoare totală aproximativă de peste 80.000 euro).

În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra următoarelor sume de bani şi bunuri aparţinând inculpatului Obreja Radu Ionuţ, după cum urmează: 123.220 euro, 1.003 dolari americani, 180 lire sterline şi 107.900 de lei, ridicate de la domiciliul acestuia, 46 de bunuri imobile (apartamente, terenuri, spaţii comerciale), trei autoturisme, 21 ceasuri de lux şi bijuterii (36 de piese).

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.