SPORT

Alin Cârdei a câștigat al 12-lea trofeu din carieră!

Alin Cârdei a câștigat al 12-lea trofeu din carieră!. Un nou motiv de mândrie pentru județul Suceava vine din futsalul românesc, acolo unde Alin Cârdei a reușit să cucerească Cupa României în sezonul 2025/2026 alături de United Galați.
Formația gălățeană a avut un parcurs impresionant în Final Four-ul competiției, încheiat cu o victorie categorică în finală, scor 6-1, împotriva celor de la West Deva, într-un meci disputat la Odorheiu Secuiesc.
Printre jucătorii care au contribuit la acest succes se numără și tânărul portar originar din Vicovu de Sus, Alin Cârdei, parte din lotul echipei care domină futsalul românesc în ultimii ani,potrivit Bucovina Media Sport.
La doar 24 de ani, Cârdei confirmă statutul de jucător de perspectivă, fiind unul dintre produsele zonei Bucovinei care reușesc să se impună la nivel național. Originar din Vicovu de Sus, acesta continuă să își construiască un palmares solid, Cupa României fiind doar una dintre performanțele importante ale carierei sale.
Succesul din acest sezon are o însemnătate aparte și pentru clubul din Galați, trofeul fiind primul câștigat în Cupa României după o pauză de patru ani, într-un sezon în care echipa a demonstrat forță și constanță la cel mai înalt nivel.
Pentru Alin Cârdei, acest trofeu reprezintă deja al 12-lea din carieră, semn că parcursul său este unul în continuă ascensiune. Mesajul transmis după finală reflectă cel mai bine emoția momentului, acesta mulțumind familiei și colegilor pentru sprijinul oferit în drumul spre performanță.
Astfel, Vicovu de Sus continuă să dea sportivi care performează la nivel înalt, iar numele lui Alin Cârdei devine tot mai prezent în elita futsalului românesc.
,,𝘾𝙐𝙋𝘼 𝙍𝙊𝙈𝘼𝙉𝙄𝙀𝙄 2025/2026 𝙒𝙄𝙉𝙉𝙀𝙍𝙎! 🙏🏼🥇🏆

X12🏆🏆🏆🏆🏆🏆🏆🏆🏆🏆🏆🏆
Trofeul cu numărul 12 din carieră !!
Mulțumesc familiei, pentru sprijinul pe care mi-l oferiți necondiționat în parcursul meu!! Mulțumesc colegilor mei, alături de care am luptat pentru a ajunge în acest punct!,, este mesajul postat de sportiv pe pagina oficială de facebook.