ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Alerte meteo imediate cod portocaliu de ninsori viscolite și cod galben de vijelii, emise de ANM

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri mai multe atenționări meteo imediate, de tip nowcasting, valabile în următoarele ore, pentru zone din țară afectate de vânt puternic și ninsori viscolite la altitudini mari.

Cea mai severă avertizare este de cod portocaliu și vizează zona montană a județului Suceava, la altitudini de peste 1800 de metri. Potrivit meteorologilor, aceasta este valabilă în intervalul 12:45 – 18:00.

În acest interval, se vor semnala ninsori însoțite de vânt puternic, cu rafale de 85–110 km/h, care vor determina scăderea vizibilității sub 50 de metri, condiții ce pot duce la viscol puternic și dificultăți majore de deplasare în zona montană.

Totodată, ANM a emis o atenționare cod galben de intensificări ale vântului pentru mai multe localități din județele Argeș și Teleorman, valabilă între orele 11:00 și 15:00, unde rafalele vor atinge 50–60 km/h.

Cod portocaliu:

INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 08 aprilie, ora 10:00 – 10 aprilie, ora 10:00
    Fenomene vizate: intensificări ale vântului, precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, vreme deosebit de rece; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol 
Zone afectate: conform textului

           

       Temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45…60 km/h, iar la munte vor fi rafale de peste 80…90 km/h.

      Îndeosebi în centrul, estul și sudul țării vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge și mai ales la altitudini mari în Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat nou de zăpadă (local de 10…15 cm) și va fi viscol. Până la sfârșitul intervalului, local se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp. 

       Vremea va continua să se răcească, astfel că va deveni deosebit de rece pentru această perioadă. Izolat se va forma brumă.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 08 aprilie, ora 10:00 – 08 aprilie, ora 21:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ninsori viscolite la munte
Zone afectate: Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, vestul și sudul Olteniei, sudul Banatului, sud-vestul, estul și nord-estul Munteniei

       În intervalul menționat, în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, vestul și sudul Olteniei, sudul Banatului, precum și în sud-vestul, estul și nord-estul Munteniei temporar vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h. În Carpații Orientali și Meridionali vor fi rafale de 70…90 km/h, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va scădea sub 100 m.

COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 08 aprilie, ora 10:00 – 08 aprilie, ora 21:00
Fenomen vizate: viscol puternic și vizibilitate sub 50 m
Zone avertizate: Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini mai mari de 1600 m

       Local în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini mai mari de 1600 m va fi viscol puternic cu rafale de 110…130 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.