Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Suceava, valabilă astăzi, 19 iulie, între orele 13:00 și 20:00.
Conform meteorologilor, se vor înregistra averse torențiale, frecvente descărcări electrice și vijelii puternice, cu rafale de vânt ce vor atinge 70…90 km/h. De asemenea, sunt prognozate căderi de grindină de medii și mari dimensiuni (2…5 cm). În intervale scurte de timp, de doar 1-3 ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp, iar izolat se vor vor strânge peste 50…60 l/mp.
Recomandări vitale pentru siguranța cetățenilor:

Autoritățile îndeamnă populația să respecte măsuri stricte de autoprotecție pe durata codului:
- Curățați șanțurile și rigolele pentru a asigura scurgerea rapidă a apelor pluviale.
- Nu traversați râurile prin apă și stați departe de malurile acestora dacă debitele cresc.
- Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, publicitare sau clădirilor în construcțiilor
- Sistați imediat activitățile desfășurate în spațiu deschis sau la înălțime.
- Nu atingeți firele electrice sau stâlpii căzuți la pământ.
Informații în timp real și ghiduri complete de supraviețuire în caz de furtună pot fi accesate pe site-ul oficial ANM (meteoromania.ro) sau pe platforma națională de pregătire (fiipregatit.ro).

