Duminica aceasta este sub incidența unor avertizări meteorologice de cod galben și portocaliu de vânt.
Până la ora 21:00, codul portocaliu vizează Moldova, estul Munteniei, nordul Dobrogei, Carpații Meridionali, Munții Apuseni și Carpații Orientali.
În zona montană, la altitudini de peste 1.600 de metri, rafalele pot atinge 100-120 km/h, iar în restul zonelor avertizate cu cod portocaliu, vitezele vântului vor fi de 70-90 km/h. La nivelul restului țării, aflat sub cod galben, vântul va sufla cu 50-70 km/h în zonele joase și cu 70-90 km/h la munte.
De la ora 21:00, avertizarea va expira pentru cea mai mare parte a țării, însă Carpații Meridionali vor rămâne sub cod galben și portocaliu până luni, la ora 2:00, cu rafale de 100-120 km/h la altitudini de peste 1.600 de metri.
Vară scurtă, urmat de răcire bruscă
Duminică, în sudul țării se vor înregistra temperaturi de 25-26°C, depășind pragul unei zile de vară, iar în București sunt așteptate 24-25°C. Începând de luni, vremea se răcește semnificativ, maximele coborând la 12-19°C la nivel național. Vântul va mai sufla cu 40-45 km/h la câmpie și 60-70 km/h la munte, iar precipitațiile sunt posibile pe arii restrânse, cu probabilitate mai mare în sud-vest, sud și sud-est.
La munte sunt așteptate precipitații mixte, iar minimele vor coborî la valori negative în depresiuni, spre -5°C. Pe litoral și în București, minimele vor fi mai blânde, de 6-7°C.
„Vorbim de o atenționare meteorologică de cod galben și de portocaliu. Până în această seară, la ora 21:00, cu portocaliu vizează Moldova, areale din partea de est a Munteniei, dar și nordul Dobrogei, nu în ultimul rând Carpații Meridionali, Munții Apuseni, Orientalii.
În zona Carpaților, la altitudini mai mari de 1600 m, rafale de 100-120 km/h, iar în restul zonelor avertizate de cod portocaliu 70-90 km/h. Iar în aria de cod galben, în restul țării, practic vorbim de viteze de 50-70 km/h în zonele mai joase, iar la munte 70-90 km/h.
Din această noapte, de la ora 21:00, va expira atenționarea la nivelul întregii țări, va mai rămâne sub incidența unui cod galben și portocaliu în areal restrâns din Carpații Meridionali, acolo unde, la altitudini mai mari de 1600 m, vor continua rafalele cu viteze de 100-120 km/h până mâine dimineață, la ora 2:00.

