ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Alertă extremă în Suceava! Oamenii au primit RO-Alert

Alertă extremă în Suceavai. Locuitorii din mai multe zone au primit un mesaj RO-Alert prin care sunt avertizați cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Între timp, prefectul Sucevei, Bogdan Pastrav nu a venit cu nicio informație privind situația care at trebui monitorizată de autorități.

Alerta a fost emisă de IGSU. Zborurile pe Aeroportul Salcea nu au fost suspendate.

Potrivit ISU, Ministerul Apărării Naționale este abilitat să ofere declarații de presă cu privire la situație.

RO-ALERT a fost emis in situațiii similare si pentru județul Iasi și Botoșani.

Între timp, a apărut și declaratia prefectului de Suceava, Bogdan Păstrăv care a anunțat că situația este monitorizată. RO ALERT a fost emis pentru mai multe județe. ,,Este vorba de o dronă care în momentul venea dinspre Republica Moldova și se pare că se întoarce tot spre Moldova. Deocamdată atât vă pot spune la acest moment. Se monitorizează situația”, a declarat prefectul.

RO-Alert pentru locuitorii din Suceava

Mesajul transmis prin sistemul RO-Alert îi îndeamnă pe oameni să își păstreze calmul și să se adăpostească.

„Alertă extremă. Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul. Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori. Durata estimată: 90 min”, este mesajul primit de locuitori.

Deocamdată, mesajul transmis prin sistemul RO-Alert nu precizează ce fel de obiecte ar putea ajunge la sol și nici dacă acestea au fost identificate sau confirmate. Autoritățile au explicat că alerta are rol informativ și că recomandările sunt transmise preventiv, pentru situația în care astfel de obiecte ar cădea în apropierea zonelor locuite.

 

Locuitorii din județele Iași, Vaslui, Neamț, Suceava și Botoșani au primit un mesaj de avertizare RO-Alert prin care au fost informați despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, pe fondul contextului de securitate de la granița României.