ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Alegeri prezidențiale Suceava. O ștampilă s-a pierdut la o secție de vot în Horodniceni. A fost întocmit dosar penal

Cea mai recentă centralizare a incidentelor electorale arată că, în cursul acestei zile, de la începerea votării, la nivelul judetului Suceava au fost primite 5 sesizări cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni în legătură cu procesul electoral.

În urma verificărilor efectuate de către echipele de cercetare au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, toate cu avertisment pentru continuarea campaniei electorale în mediul on-line cu încălcarea prevederilor legale incidente și au fost întocmite două dosare penale pentru infracțiuni asociate procesului electoral.

Spre exemplu, la data de 24.11.2024, în jurul orei 14.10, Poliția  Municipiului Fălticeni a fost sesizată cu privire la faptul că s-a pierdut ștampila cu mențiunea „votat” de către membrii unei secții de votare comuna Horodniceni, cu ocazia deplasării cu urna mobilă.

A fost constituită o echipă de cercetare din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, stabilindu-se că cele sesizate se confirmă, iar la data de 24.11.2024, în jurul orei 13:30, în timp ce membrii secției de votare se deplasau cu urna mobilă, la persoanele care au solicitat această formă de vot cu respectarea prevederilor legale incidente, în condiții necunoscute s-a pierdut ștampila de vot care se afla într-un plic în responsabilitatea unui bărbat de 57 de ani,  membru al secției de votare.

S-a stabilit faptul că după ce un localnic și-a exprimat opțiunea de vot, membrii comisiei s-au deplasat către următorul elector, constând în momentul inițerii procedurii de votare că au pierdut ștampila de vot.

Echipa constituită a efectuat căutări pe întreg parcursul traseului, fiind astfel găsită ștampila integră, căzută pe acostamentul drumului public, procesul de votare cu urna mobilă fiind astfel reluat.

Aspectele constatate de către polițiști au fost aduse la cunoștința procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, fiind întocmit în cauză dosar penal sub aspectul savârșirii infracțiunii de „neglijență în serviciu”, faptă prevăzută de art 298 Cod Penal, ce va fi soluționat procedural.

Vă reamintesc că sute de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și personal din alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne din cadrul județului Suceava au fost mobilizați astăzi pentru asigurarea climatului de siguranță, protecția secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor cu privire la incidentele electorale.

După încheierea procesului de vot, efectivele MAI vor avea o nouă misiune: vor asigura securitatea materialelor, a documentelor și a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral, respectiv dosarele sigilate cu rezultatele votării, pe timpul staționării membrilor birourilor electorale ale secțiilor de vot în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale, și pe timpul transportului dosarelor către birourile ierarhic superioare, în vederea centralizării rezultatelor votului.