Totodată, autoritățile transmit că au fost luate toate măsurile astfel încât procesul de votare să se desfășoare conform regulilor.
Zeci de mii de jandarmi și polițiști au fost mobilizați pentru primul tur de scrutin, potrivit Ministerului Afacerilor Interne.
acii cu buletinele de vot au fost distribuiți în toate secțiile de votare din țară. Autoritățile transmit că toate măsurile de securitate sunt în vigoare și că procesul de pregătire se desfășoară conform legii.
„Secțiile de votare au fost aranjate, amplasate cabine de vot, duse urnele, de la steag, materiale electorale și să avem, în același timp, condiții de siguranță pentru buletinele de vot care rămân noaptea de sâmbătă spre duminică în secție”, a declarat primarul unei comune.
Totodată, Ministerul Afacerilor Interne precizează că 43.000 de polițiști sunt mobilizați în întreaga țară în ziua primului tur de scrutin.
Oamenii sunt așteptați la urne duminică, între orele 7:00 și 21:00, pentru a-și exercita dreptul de vot. În cazul în care la ora 21:00 mai există persoane care așteaptă să voteze, acele secții vor rămâne deschise până la ora 23:59.