Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 are loc astăzi. Aproape 19 milioane de români sunt aşteptaţi la urne pentru a decide viitorul preşedinte al țării și, implicit, direcția pe care o va urma România în următorii 5 ani. În cursa electorală au rămas 13 candidați, după retragerea lui Ludovic Orban (Forța Dreptei), cu doar câteva zile înainte de alegeri. Pe buletinul de vot apar, însă, toate cele 14 candidaturi validate inițial de BEC. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00.
Update
UPDATE ora 10.00 – Aproape 1.300.000 de români și-au exprimat votul.
UPDATE ora 9:50 – Peste 1.200.000 de români și-au exprimat votul. Capitala este fruntașă.
UPDATE ora 9:00 – Peste 781.000 de cetățeni români au votat.
UPDATE ora 8:30 – Peste 584.000 de români au votat în țară.
Duminică dimineață, până la ora 09.00, în județul Suceava au votat 16.071 alegători, reprezentând 2,64 % din cele 607.742 de persoane înscrise pe listele permanente. Pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, în județul Suceava sunt deschise 561 de secții de votare.
La nivel național, până la ora 09.00 au pus ştampila pe unul dintre cei 14 candidaţi intraţi în cursa prezidenţială 767.749 de persoane – 4,26 % din numărul total de alegători (18.008.480).
Alegătorii pot să voteze până la ora 21,00, când se vor închide urnele. Cei care la ora 21,00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul constituţional până cel mult la ora 23,59.
În cazul în care alegătorul se află în unitatea administrativ-teritorială unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, el poate vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul ori reşedinţa, conform legii; în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.
Alegătorii votează cu un act de identitate valabil în ziua votării, emis de statul român: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).
Alegătorul care, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secţiei de votare organizate în ţară, poate vota prin intermediul urnei speciale.
Sunt interzise comercializarea şi/sau consumul de alcool în jurul sediului secţiei de votare din ţară, pe durata votării, până la o distanţă de 500 metri. Prin organizarea evenimentelor de orice gen nu se poate obstrucţiona accesul persoanelor la secţiile de votare în preziua votării şi în zilele votării.
Tentativa unei persoane de a vota de mai multe ori sau fără a avea acest drept se pedepseşte conform legii penale.
Potrivit Biroului Electoral Central, fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă