ACTUALITATENAȚIONALULTIMA ORĂ

Alegeri 2024 SURSE. Renumărarea voturilor în județul Suceava. Nu s-a schimbat ierarhia primilor trei clasați după primul tur de scrutin

După renumărarea voturilor de la nivelul județului Suceava, nu s-a schimbat ierarhia primilor trei clasați după primul tur de scrutin.  Sunt erori materialele, raportat la numărul total al acestora, spun surse.

S-au numărat mai mult de jumătate de buletine din secțiile de votare. Numărătoarea se face fără observatori și fără membrii și președinții secțiilor de votare din județ. Este făcută doar de Membrii Biroului Electoral Județean.

Luni, 02 decembrie 2024, se vor anunța rezultatele de către BEC.

Iată clasamnetul in primul TUR:

Candidatul independent Călin Georgescu a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale în judeţul Suceava. Au fost numărate voturile în toate cele 561 de secţii de votare din judeţ, iar Călin Georgescu a obţinut 28,4 la sută, fiind votat de 72.752 alegători.

Mircea Geoană a fost votat de 14.019 alegători (5,49%), în timp ce restul candidaţilor au obţinut sub trei procente.

Amintim că, în ziua de 28 noiembrie 2024, Plenul Curții Constituționale a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian Vasile Terheș (Dosar nr.3671F/2024), și având în vedere art.146 lit.f) din Constituție, art.3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, precum și art.37 și 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi, a dispus.1. Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.
2. Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.
3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.

În aceeași ședință, Plenul Curții Constituționale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024).

Totodată, în Dosarul nr.3670F/2024, a stabilit termen pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.