BREAKING NEWSSĂNĂTATEULTIMA ORĂ

Alarmant/Suceava printre județele unde nu s-a decontat in 2022 nicio mamografie. Peste o sută de femei au murit de cancer la sân în 2020

În nouă județe din țară nu s-a decontat nicio mamografie anul trecut: Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Suceava, Teleorman, Vâlcea și Vrancea. Acestora li se adaugă județul Covasna, în care, anul trecut s-a decontat doar o singură mamografie.

Puțin peste 96 de mii de mamografii au fost decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pe parcursul anului 2022. În România trăiesc peste 2,7 milioane de femei eligibile pentru a-și face investigația gratuit, cu bilet de trimitere de la medicul de familie, potrivit ultimului recensământ. Conform datelor obținute de publicația alternativă PressOne, în nouă județe din 41 nu s-a făcut nicio mamografie decontată anul trecut.

Ca să fim la nivelul Uniunii Europene, unde 66% din populația feminină între 50 și 69 de ani își fac screening anual prin mamografii, ar însemna ca 1,6 milioane de românce să-și facă an de an această investigație.  Anul trecut, doar 96 de mii de femei au reușit acest lucru prin asigurarea lor de sănătate. Aceste date nu includ mamografiile efectuate pentru pacientele internate în spitalele de stat.

Datele obținute de PressOne arată, de asemenea, o distribuție inegală a accesului la acest serviciu: în primele zece județe, în frunte cu municipiul București, s-au făcut de două ori mai multe mamografii decât în tot restul țării.  În nouă județe din țară nu s-a decontat nicio mamografie anul trecut: Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Suceava, Teleorman, Vâlcea și Vrancea. Acestora li se adaugă județul Covasna, în care, potrivit informațiilor furnizate, anul trecut s-a decontat doar o singură mamografie.

Așa cum am arătat în materialul anterior, explicațiile pentru asta variază: de la lipsa aparaturii sau a personalului care știe să-l folosească, până la alegerea spitalelor de a face investigația doar contra cost, în cazul pacienților neinternați.

Un exemplu în acest sens este reprezentat de Suceava, județ cu peste 640 de mii de locuitori, în care anul trecut nu s-a decontat nicio mamografie. Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” a precizat pentru PressOne că „mamografia nu a intrat niciodată în investigațiile paraclinice pentru care avem contract cu CNAS”.   Femeile din Suceava sunt, deci, nevoite să facă un drum până la Iași pentru a-și face o mamografie gratuită la stat. În aceeași situație se află și femeile din județele vecine, Botoșani și Bistrița-Năsăud.

La polul opus există și exemple pozitive. În Sălaj, un județ cu o populație de trei ori mai mică decât Suceava, s-au făcut peste 2.000 de mamografii în 2022.  Însă cancerul de sân nu apare doar în județele în care există mamograf și bunăvoința spitalelor care-l dețin de a încheia contracte cu CNAS.  Potrivit ultimului Raport Național al Stării de Sănătate, Suceava avea o rată de mortalitate din cauza cancerului de sân de 20 la suta de mii de locuitori – adică în jur de 120 de femei au murit de cancer de sân în 2020, în județul în care nu puteau să-și facă o mamografie gratuit.

Citește articolul integral pe PressOne.