SĂNĂTATEULTIMA ORĂ

Alarmant/A crescut numărul sucevenilor care au ajuns la Urgențe din cauza drogurilor. Cel mai tânăr pacient din acest an are 15 ani

Numărul sucevenilor consumatori de droguri care au avut nevoie de asistență medicală de urgență la spital a crescut în 2024, față de anul trecut.

Datele care ne-au fost furnizate de Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, prin purtătorul de cuvânt Bogdan Bondaru, medic urgentist, arată că dacă în 2023 la Unitatea de Primiri Urgențe au ajuns 19 pacienți din cauza consumului de droguri, dintre care 6 pacienți cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, iar ceilalți între 18 și 38 ani, în 2024, până la acest moment, numărul pacienților care au ajuns la spital din cauza drogurilor a fost de 22. Dintre aceștia, 8 au vârste între 15 și 18 ani, printre care și o adolescentă însărcinată; ceilalți sunt adulți. Printre ei sunt persoane de 31, 37, 39 și 47 de ani.

Din numărul total de pacienți care au ajuns la Urgențe din cauza consumului de droguri, 12 au necesitat internare (10 în acest an și 2 anul trecut) la secția Psihiatrie a Spitalului Clinic de Urgență din Suceava sau la cea a Spitalului Socola din Iași (pentru copii). Un pacient a avut nevoie de terapie intensivă pentru a fi salvat.

Dr. Bondaru a declarat că, în ordinea frecvenței, cei mai mulți pacienți au ajuns la spital din cauza consumului de canabis, apoi de marijuana, cocaină și de substanțe necunoscute.

„Cam 30% dintre ei au consumat și alcool etilic și aproximativ 10% au declarat consum de drog numit Crystal sau Crank. Efectele Crystal-ului sunt de 3 ori mai puternice decât ale amfetaminei, consumul se manifestă cu tendință la suicid și acte extreme de violență. Ca periculozitate, este peste celelalte droguri”, a explicat dr. Bondaru.