SPORT

Aissia Prisecariu a devenit vicecampioană europeană de juniori

Înotătoarea fălticeneană Aissia Prisecariu (16 ani) a obținut, vineri seară, medalia de argint în proba de 200 de metri spate din cadrul Campionatelor Europene pentru juniori de la Vilnius (Lituania).

Sportiva pregătită de Andrei Pinticanu și Luis Lăcătuș la Dinamo a devenit vicecampioană europenă în proba sa favorită cu timpul de 2 minute, 11 secunde și 14 sutimi.

Titlul european feminin la 200 de metri spate a fost cucerit de Estella Llum Tonrath Nollgen (Spania – 2:10,78), podiumul fiind completat de Dora Molnar (Ungaria – 2:11,56).

De remarcat și rezultatul unei alte înotătoare din Fălticeni prezentă la Vilnius, Alecsia Maria Tenciu, care a stabilit un nou record național în proba de 200 de metri bras la categoria 15 ani: 2:31,34