administratie

Agricultorii care își fac singuri tratamente fitosanitare în livadă sau pe câmp ar putea face pușcărie – Ce spune Petre Daea despre proiectul de lege

O ordonanță de urgență semnată de ministrul Agriculturii Petre Daea instaurează pedeapsa cu închisoare de la 1 la 5 ani și amenzi de până la 15.000 de lei pentru micii fermieri care aplică tratamente de protecția plantelor, aici fiind incluse tratamente cu erbicide, insecticide, fungicide și chiar regulatori de creștere.

„Îmi pare rău că și oameni instruiți au intrat în acest joc. Proiectul de act normativ nu interzice acest lucru. Am văzut de trei zile această tema e prezența în dezbaterea publică și e amplificată de interpretări diferite care nu au de a face cu conținutul actului normativ. Nu se interzice acest lucru, e vorba de interzicerea substanțelor din grupa 1 și 2 de toxicitate, practic acele substanțe care se folosesc la deratizare. Substanțe care evident dacă nu sunt folosite cum trebuie pot să producă accidente care se pot solda și cu moartea unora, dar nu are treaba cu agricultură, e inadmisibilă o asemenea interpretare”, a declarat Daea la Realitatea PLUS.