Războiul din Ucraina a adus şi oportunități de business. Ingenioși şi ajutați de stat, proprietarii de locuințe din România oferă tot mai multe spații de cazare pentru refugiații ucraineni.
Cei care găzduiesc ucraineni primesc bani de la stat. În plus, nu trebuie să îi declare la ANAF și nu au alte obligații fiscale.
Guvernul decontează zilnic pentru fiecare refugiat 50 de lei pentru cazare și 20 de lei pentru mâncare.
Suma plătită pentru cazarea unui refugiat ajunge la 2.100 de lei pe lună, bani neimpozabili.
Primarii din localitățile tranzitate cel mai mult de ucraineni au semnalat probleme.
„Proprietarii încearcă să declare mai mulți refugiați. Noi îi verificăm pe teren cu poliția locală.
Peste 200.000.000 de lei a decontat statul, din aprilie până în prezent pentru cazarea și masa refugiaților.
Cei mai mulți s-au dus către persoane fizice din București, Constanța, Suceava, Cluj și Sibiu.