STIREA TA

ACTIVITĂȚI ÎN SISTEM INTEGRAT, DESFĂȘURATE DE SPECIALIȘTII ANTIDROG ȘI POLIȚIȘTII SUCEVENI, PENTRU PREVENIREA CONSUMULUI DE ALCOOL ȘI DROGURI LA VOLAN

Specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Suceava, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Analiză și Prevenire a Criminalității Suceava și reprezentanți ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere Suceava, au desfășurat activități de informare și prevenire a consumului de alcool și droguri la volan, cu privire la modificările prevederilor Codului Penal, aduse prin Legea nr. 213 din 2023 (Legea Anastasia).

În cadrul activităților, conducătorii auto care s-au prezentat pentru redobândirea permiselor de conducere au beneficiat de informații cu privire la noile modificări survenite. Astfel, conducătorul auto, aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Acțiunile preventiv-informative vor continua și în perioada următoare.

 

CENTRUL DE PREVENIRE, EVALUARE ŞI CONSILIERE ANTIDROG SUCEAVA