Un loc de relaxare amenajat pe un deal din comuna Udești, județul Suceava, prin munca și banii localnicilor, a fost distrus de persoane necunoscute. Autoritățile locale condamnă dur incidentul și cer sprijinul cetățenilor pentru identificarea vandalilor.
Comunitatea din Udești s-a arătat șocată după ce un foișor destinat odihnei și recreerii a fost vandalizat recent de un grup de teribiliști. Obiectivul fusese ridicat exclusiv prin efortul voluntar al unor localnici inimoși, care au contribuit cu bani, materiale și timp personal pentru a înfrumuseța zona.
Viceprimarul comunei,Mihai Pantiuc: „Nu ați distrus doar niște scânduri!”
Distrugerea bunului public a provocat o reacție vehementă din partea administrației locale. Într-o postare publică, viceprimarul comunei Udești, Mihai Pantiuc, și-a exprimat revolta față de lipsa de bun-simț a celor care au degradat refugiul.
„Rușine celor care au distrus ceea ce alți oameni au construit cu sufletul și cu propriile resurse! Un astfel de loc nu aparține unei persoane. Ne aparține tuturor. Și tocmai de aceea avem cu toții obligația să îl respectăm și să îl păstrăm”, a transmis viceprimarul Mihai Pantiuc.


