ACTUALITATELOCAL

Accident grav la DGASPC Suceava: O femeie lovită de un copac a ajuns la spital

O angajată a Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a ajuns în stare gravă la spital, astăzi la prânz, după ce a fost lovită de un copac care era tăiat cu drujba de un angajat al Primăriei.
Accidentul s-a produs în curtea DGASPC, iar femeia, în vârstă de 47 de ani, se afla în timpul programului de lucru.
Nicoleta Daneliuc, purtător de cuvânt al DGASPC Suceava: M-am întâlnit pe hol, cu 10 minute înainte, cu colega noastră care a suferit accidentul, este de la Gura Humorului, de la un centru de-al nostru, am schimbat câteva cuvinte și apoi au venit colegii să-mi spună că ea este în curte, lovită de un copac, a fost lovită peste picior și în cădere s-a lovit și la cap, dar era conștientă, se putea vorbi cu ea, nu știa ce s-a întâmplat. Nouă ni s-a spus de luni că astăzi este programată această tăiere, toaletare, tăiere, deoarece ISU a cerut să fie liber pentru mașinile de pompieri.
Femeia a fost transportată la Spitalul Clinic Județean Suceava, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale complexe, conform medicului șef de la UPU, Liviu Cârlan.
Liviu Cârlan: Pacienta adusă în șoc posttraumatic, cu fracturi la nivelul bazinului, femur bilateral, contuzie craniană, actualmente se află în investigații, urmând a intra direct în sală. S-a luat legătura cu echipa chirurg-plastician, chirurg vascular, chirurg ortoped și vor intra imediat în sală cu pacienta după ce vor avea investigațiile imagistice.
În timpul operațiunii de tăiere a brazilor, zona de intervenție nu a fost delimitată cu o bandă, chiar dacă activitatea instituției se desfășura în condițiile unei zile de lucru obișnuite.
Directorul serviciului Domeniu Public din cadrul primăriei Suceava, Marian AndronacheCe am înțeles de la angajații de la Domeniul Public, în momentul în care tăiau un trunchi de copac, ei au redirecționat pe doamna peste care a căzut trunchiul ăsta de copac, a redirecționat-o pe iarbă. Am înțeles că vorbind la telefon, a ieșit imediat în aleea care face legătura cu clădirea și exact în momentul în care și trunchiul de copac de 3 metri, 3,5 metri, a căzut.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentul