ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Accident grav în Salcea: Un motociclist de 25 de ani este în comă după un impact violent cu o mașină

Un tânăr de 25 de ani se află în stare critică la Spitalul Județean Suceava, după ce motocicleta pe care o conducea a fost izbită de un autoturism, miercuri, în localitatea Salcea.

La fața locului a fost trimis de urgență un echipaj de terapie intensivă mobilă (SAJ tip C) cu medic. Cadrele medicale au găsit victima în stare de comă, prezentând un tablou clinic extrem de grav, cu politraumatisme majore.

Potrivit primelor informații, tânărul a suferit un traumatism cranio-cerebral grav, traumatism toraco-abdominal, fracturi costale și o fractură la nivelul humerusului stâng. Medicul de pe ambulanță a efectuat manevrele complexe de stabilizare direct la locul accidentului, pacienul fiind intubat și ventilat mecanic.

După ce funcțiile vitale au fost stabilizate provizoriu, tânărul a fost transportat sub strictă monitorizare medicală la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean Suceava. Medicii suceveni sunt rezervați în privința prognosticului, pacientul fiind supus unor investigații imagistice complexe (Computer Tomograf) pentru evaluarea exactă a leziunilor interne și cerebrale.

Polițiștii au demarat deja cercetările la fața locului pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care s-a produs coliziunea dintre motocicletă și autoturism. În cauză va fi deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.