Doi minori au fost răniți luni seară în localitatea Șerbăuți, după ce o șoferiță nu le-a acordat prioritate. Adolescentul aflat la ghidonul motocicletei s-a ales și cu dosar penal pentru că nu deținea permis de conducere.
Un grav accident de circulație a avut loc luni seară, 27 iulie, în jurul orei 21:41, la intersecția dintre DJ 209D și un drum comunal neclasificat (strada George Coșbuc) din localitatea Șerbăuți. În urma impactului, doi adolescenți au fost transportați de urgență la spital.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri, s-a stabilit că o femeie de 42 de ani, din comuna Arbore, aflată la volanul unui autoturism Dacia Duster, a pătruns în intersecție de pe drumul comunal fără a acorda prioritate de trecere.
În acel moment, pe drumul județean DJ 209D se deplasa regulamentar o motocicletă Suzuki, condusă din direcția Șerbăuți către Calafindești de un tânăr de 15 ani.
Doi minori pe motocicletă, transportați la Spitalul Județean
În urma coliziunii violente, atât tânărul de la ghidon, cât și pasagerul său, tot un adolescent de 15 ani, ambii din localitatea Calafindești, au suferit răni severe. La fața locului au intervenit echipajele medicale de urgență.
Ambele victime au fost diagnosticate preliminar cu „traumatism de torace și abdomen” și au fost transportate cu ambulanța la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii i-au testat pe ambii conducători cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat) în ambele cazuri. Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz. Cercetările sunt continuate de lucrătorii formațiunii rutiere sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: Vătămare corporală din culpă (pentru neacordarea de prioritate) si

