ACTUALITATELOCAL

Accident cu trei victime la Bogdănești: Trei femei au ajuns la spitalul din Fălticeni

Un grav accident rutier a avut loc pe raza localității Bogdănești, fiind implicate două autoturisme. La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
În urma impactului, trei femei – două în vârstă de aproximativ 50 de ani și una de 70 de ani – au suferit policontuzii. Din fericire, toate cele trei paciente au fost găsite stabile hemodinamic și respirator.
După ce au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, acestea au fost transportate conștiente la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) Fălticeni pentru investigații medicale suplimentare. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.