ACTUALITATE

A furat trei scule electrice si s-a ascuns sub o pătura acasă

A furat trei scule electrice si s-a ascuns sub o pătura acasă.Polițiștii au intocmit dosar penal.

La data de 28.09.2024, orele 07.55, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Marginea, au fost sesizați prin SNUAU 112 de către Rotaru Teodor cu privire la „Furt din atelierul lui”.

Astfel, având în vedere cele sesizate, lucrătorii de poliție s-au deplasat cu operativitate la fața locului, respectiv la imobilul din comuna Marginea, jud. Suceava.

Din discuțiile inițiale purtate cu persoana vătămată, a rezultat faptul că, acestuia i-au fost sustrase din atelierul din imobil, un număr de 3 autofiletante mărcile Hilti și Makita, estimând prejudiciul la suma de 2500 lei.

În urma investigațiilor efectuate și a informațiilor obținute de către lucrătorii de poliție, numitul Blașciuc Marian a fost identificat ca autor al infracțiunii, fiind obținute date și informații cu privire la faptul că, imediat după comiterea infracțiunii acesta s-a ascuns într-un imobil părăsit din apropierea locului comiterii faptei.

Astfel, lucrătorii de poliție s-au deplasat la imobilul în cauză, situat în proximitatea locului faptei, iar în urma activităților de căutare efectuate, a fost identificat numitul Blașciuc Marian de 29 ani, cu domiciliul în loc. Bucșoaia, oraș Frasin, care se ascundea sub o pătură.

De asemenea, în urma căutărilor efectuate de către lucrătorii de poliție, în proximitatea susnumitului, ascunse într-un spațiu de depozitare, au fost identificate un număr de 3 scule electrice, respectiv autofiletante, mărcile Makita și Hilti.

Prejiciciul a fost recuperat și înmânat părții vătămate, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.