RELIGIE

8 iulie, Sfinţii Epictet şi Astion. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox

Marţi, 8 iulie, sunt prăznuiţi Sfinţii Epictet şi Astion, sfinţi cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.

Sfinţii Epictet şi Astion sunt cei mai vechi martiri din ţara noastră, atestaţi de izvoarele aghiografice. Conform crestinortodox.ro, ei au pătimit în 290, ca urmare a persecuţiei lui Diocleţian (284-305). Sfinţii Epictet şi Astion au primit moartea martirică în Cetatea Halmyris, vechea cetate creştină aşezată pe malurile Dunării ce se numea în antichitate „Almyra”.

Sfântul Epictet era originar din părţile Răsăritului. A primit harul preoţiei şi s-a învrednicit de darul vindecării orbilor, ologilor şi a celor demonizaţi.

Sfântul Astion era nepotul senatorului roman Iulian. Se converteşte la creştinism în urma întâlnirii cu preotul Epictet şi, împreună cu acesta, ajunge în Cetatea Halmyris. Mai târziu şi tânărul Astion se învredniceşte de darul facerii de minuni, tămăduind un îndrăcit şi făcând sănătos pe un om ce căzuse de la înălţime şi rămăsese aproape mort.În acel timp, soseşte în Halmyris comandantul Latronianus. Acesta află că în oraş au ajuns doi străini care, prin cuvântările lor, au făcut pe mulţi să renunţe la cinstirea zeilor. La porunca lui Latronianus, Epictet şi Astion sunt arestaţi şi întemniţaţi.

Nu şi-au făcut cunoscute rudele şi nici locul de naştere, ci doar faptul că sunt creştini. Au fost supuşi la diferite chinuri dar, în urma lor, au rămas nevătămaţi. În urma acestor minuni, comandantul a poruncit să nu li se dea hrană şi apă timp de 30 de zile. Vor ieşi biruitori şi după cele 30 de zile de înfometare.

Conform sursei amintite, Latronianus, văzând că nu-i poate învinge în nici un fel, a poruncit ca celor doi sfinţi să li se taie capul. Astfel, pe 8 iulie i s-a tăiat mai întâi capul lui Astion şi apoi şi preotului Epictet. Din actul martiric reiese că trupurile celor doi erau albe ca zăpada şi că cei ce se atingeau de ele primeau vindecare de orice boală erau cuprinşi. Trupurile acestora au fost îngropate de creştini.

După Edictul de la Milan, din 313, trupurile Sfinţilor Epictet şi Astion au fost îngropate în cripta bazilicii episcopale din Halmyris. Au rămas necunoscute celorlalţi creştini, până în data de 15 august 2001, când ele au fost descoperite şi depuse în Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.

În prezent, moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion sunt prezente în Mănăstirea Halmyris, iar la Constanţa au rămas doar câteva părticele din sfintele lor moaşte.