BREAKING NEWSRELIGIE

7 decembrie 2022. Mare sărbătoare pentru ortodocși! Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș!

Potrivit Calendarului Creștin Ortodox, pe data de 7 decembrie, enoriașii o sărbătoresc Pe Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș.

Post cu dezlegare la ulei și vin.

Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș este pomenită în calendarul ortodox, în fiecare an, la data de 7 decembrie. Moaștele Sf. Filofteia se află la Mănăstirea Curtea de Argeș de peste 600 de ani. Aceasta fiind supranumită „Fecioara de la Argeș”, dar și ocrotitoarea Țării Românești.

Potrivit atestării documentare, Sf. Filofteia s-a născut în jurul anului 1206, într-o suburbie din Cetatea Târnovo, în sudul Dunării, din părinți creștini, care se ocupau cu munca la câmp.

Încă de mică Sf. Filofteia a fost învățată să respecte tradiția creștină, să facă fapte bune și să țină post și rugăciune. La vârsta de 13 ani, aceasta a rămas orfană de mamă, așa că a fost nevoită să se ocupe și de cele ale casei, pe lângă mersul la școală.

La un moment dat, tatăl ei s-a recăsătorit, sperând că cea pe care și-a ales-o îi va accepta și fiica, însă n-a fost să fie așa.

Mama vitregă a reușit să îl întoarcă pe tatăl fetei împotriva sa. Așadar, Filofteia a fost certată de tatăl său că îi hrănește pe cei sărmani. Într-un acces de furie, bărbatul scoate un topor și îl îndreaptă spre copilă.

Sf. Filofteia sfârșește prin a fi rănită de tatăl său cu toporul.

Cu o zi înainte, pe 6 decembrie, Sfânta Filofteia fusese cu tatăl ei la biserică, la praznicul Sfântului Nicolae și împreună aprinseseră lumânări și rostiseră rugăciuni pentru mama ei.

Prăznuirea Sf Filofteia este marcată în calenadrul ortodox cu cruce neagră și dezlegare la pește. Ca în orice altă zi de sărbătoare, astăzi nu se spală, nu se desfășoară munci în gospădărie. Toți credincioși postesc și roagă Sf Filofteia pentru ajutor.

Încă din bătrâni se crede că respectarea sărbătorii Sf Filofteia, ca zi nelucrătoare, ferește viile de mană și furia naturii.

Nerespectarea zilei acestei sărbători aduce riscul de accidentări, riscul să se taie și să se lovească la picioare.

Numită şi “aducătoarea de ploi”, se spune că procesiunile cu moaştele sale pe timp de secetă au adus ploaie şi recolte bune.

Rugăciune către Sf Filofteia

„Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului. Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul.

Că El însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile. Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind. Căci știm, Sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie la vreme și alte asemenea rele. Pentru aceasta cădem la milostivirea ta, ca să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră. Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție: bucură-te, fecioară, mare muceniță Filoftee. Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele și ca un îndurat, cu dreapta Ta cea atotputernică stinge-mi focul ce m-a cuprins, încetează-mi boala și cu milostivirea Ta ridică-mă din patul durerilor, pentru slava numelui Tău. Ca Tu ești doctorul sufletelor și al trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”