ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

6 persoane intre care un minor, implicate într-un accident rutier pe raza localității Vicovu de Jos

Un accident rutier a avut loc astăzi, 12 ianuarie 2025 în jurul orei 16:40, pe raza localității Vicovu de Jos, județul Suceava cu două autoturisme implicate.
Potrivit ISU Bucovina  Suceava, pompierii militari din cadrul subunităților Rădăuți și Vicovu de Sus au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

,,Accident rutier produs în jurul orei 16:40, pe raza localității Vicovu de Jos, cu două autoturisme implicate.Pompierii militari din cadrul subunităților Rădăuți și Vicovu de Sus au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.În evenimentul rutier au fost implicate 6 persoane (5 adulți și un un minor), dintre care 3 au avut nevoie de îngrijiri medicale.Cele trei victime, printre care și un adolescent în vârstă de 16 ani, (toate conștiente și cooperante) au fost preluate și transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate,, a transmis ISU Bucovina Suceava.