ACTUALITATEBREAKING NEWSNAȚIONAL

5 cămătari, REȚINUȚI pentru constituirea unui grup infracțional organizat – Împrumuturi cu dobânzi uriașe

La data de 26.10.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a 5 inculpați și măsura controlului judiciar față de 3 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și camătă.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna februarie a anului 2022, pe raza municipiului București a fost constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat, în scopul săvârșirii infracțiunii de camătă.

În vederea realizării acestui scop, membrii grupului infracțional organizat au acordat, ca îndeletnicire, fără a fi autorizați în condițiile legii, împrumuturi cu dobânzi semnificative, fiind identificate peste 50 de persoane vătămate.