GENERALINTERNAȚIONAL

Trafic de droguri și treceri ilegale peste frontieră: 12 suspecți din Transcarpatia, trimiși în judecată

În Transcarpatia, 12 persoane vor fi judecate, fiind suspectate de trafic de droguri și de organizarea trecerii ilegale peste frontiera de stat a Ucrainei a unor militari care au părăsit neautorizat unitățile.

Potrivit Poliției din Transcarpatia, organizatorul ar fi un bărbat de 34 de ani din satul Verhnii Koropets, raionul Mucacevo, care a implicat încă 11 complici, cu vârste cuprinse între 24 și 41 de ani. Conform anchetei, gruparea a pus la punct un canal de aprovizionare și distribuție a metamfetaminei, comercializând lunar aproximativ un kilogram de drog și obținând peste 2,5 milioane de grivne.

În paralel, suspecții ar fi organizat transportul ilegal spre România al militarilor care au părăsit fără permisiune unitățile. Ruta traversa râul Tisa, în perimetrul raionului Teaciv. Costul acestor servicii varia între 5.500 și 18 mii de dolari per persoană.

De asemenea, cei vizați sunt acuzați de legalizarea veniturilor obținute ilegal. Potrivit oamenilor legii, banii ar fi fost investiți în afaceri legale, inclusiv în achiziția de automobile scumpe și deschiderea unor întreprinderi private.

În cadrul unei operațiuni speciale, forțele de ordine au efectuat 43 de percheziții, fiind confiscate aproape un kilogram de metamfetamină, mijloace de transport, peste 20 de telefoane mobile și alte probe. La organizator au fost găsite suplimentar peste jumătate de kilogram de substanță psihotropă, ascunsă în curte, precum și aproape 60 de mii de dolari și circa 650 de mii de grivne, informează Procuratura Regională Transcarpatia.

Suspecții au fost reținuți în octombrie 2025.

Faptele sunt încadrate în baza articolului 307 alineatul 3, articolului 332 alineatul 3 și articolului 209 alineatul 1 din Codul penal al Ucrainei. Pe durata anchetei, aceștia s-au aflat în arest preventiv.

Conform legii, riscă până la 12 ani de închisoare, cu confiscarea averii.