La sfârşitul lui octombrie 1834, 30 de familii de emigranţi polonezi, aşezându-se în satul care avea să se numească Soloneţu Nou, au adus cu ei şi au păstrat ca o comoară nepreţuită credinţa catolică, limba şi tradiţiile părinţilor lor – munteni polonezi din ţinutul Czadului. Începutul a fost greu, s-au ocupat cu defrişarea pădurilor, creşterea animalelor, munca la câmp şi construirea caselor.
În anul 1998, președintele Poloniei, Aleksander Kwaśniewski, a vizitat România, ajungând și la Solonețu Nou. Acesta este singurul sat compact de polonezi din România, aici locuind 1.000 din cei circa 3.000 de polonezi aflați în Bucovina. Impresionat de drumul noroios pe care a mers cu mașina, șeful statului polonez a promis locuitorilor satului că autoritățile poloneze se vor implica și le vor construi sătenilor un drum asfaltat și o școală și le vor trimite profesori și preoți. La începutul secolului al XXI-lea, prin parteneriatul autorităților române cu cele poloneze, s-a construit un drum de beton cu o lungime de 5 km, care a legat satele Cacica și Solonețu Nou.
După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic (1775), autoritățile austriece au adus aici coloniști de origine poloneză, care proveneau din diverse regiuni ale imperiului. La sfârșitul lunii octombrie 1834, primii coloniști polonezi au sosit și s-au stabilit pe un teritoriu aflat în apropiere de satele Cacica și Pârteștii de Sus.Cele 30 de familii de emigranți polonezi au întemeiat satul Solonețu Nou (în germană Solonetz Neu și în poloneză Nowy Soloniec), a cărui denumire provine de la râul Soloneț care traversează localitatea.
Coloniștii erau munteni polonezi (gorali) din regiunea Czadca (aflată la granița Slovaciei cu Polonia), de religie romano-catolică. Ei s-au ocupat la început cu tăierea pădurilor, creșterea animalelor și agricultura.
Primul lăcaş de cult a fost o capelă din lemn, cu acoperişul şi pereţii exteriori acoperiţi cu draniţă, construită în anul 1849. În anul 1911 această capelă a fost reconstruită şi mărită.
Visul de a avea un preot al lor a devenit realizabil abia cu sosirea la Cacica a preoţilor misionari lazarişti din Cracovia. Din anul 1902 până în anul 1967 ei s-au îngrijit de viaţa spirituală a locuitorilor de aici. Pr. Jan Rossman (1902-1906) a locuit la Cacica, dar în fiecare duminică venea la Soloneţu Nou. Au urmat pr. Piotr Brukwicki (1906), pr. Antoni Mazurkiewicz (1906-1907), pr. Emanuel Dziewior (1907-1908), pr. Pawel Mixa (1908-1911).
Din septembrie 1911, de comunitatea din Soloneţu Nou se ocupă pr. Henryk Wochowski. El începe construirea casei parohiale care va fi terminată în anul 1921. Tot din anul 1921, comunitatea din Pleşa va aparţine de Soloneţu Nou. Pleşa este a doua aşezare a muntenilor polonezi întemeiată în anul 1836 de coloniştii veniţi din Tereblecea. În anul 1924, pentru prima dată, Soloneţu Nou devine parohie. Până în anul 1928, primul paroh a fost pr. Henryk Wochowski când, fiind numit superior, pleacă la Cacica. În acest timp, „Cronica parohiei” mai aminteşte de pr. Józef Muszynski din Galiţia, ca ajutor.
Între anii 1928 şi 1939 revine în Soloneţu Nou, de data aceasta ca paroh, pr. Emanuel Dziewior, fost profesor de istorie naturală. De numele său se leagă construirea actualei biserici din sat. Războiul nu i-a permis să termine biserica, o va face urmaşul său, pr. Jósef Kledzik (1939-1942) care păstoreşte şi comunitatea din Solca şi Arbore. Cu venirea pr. pensionar Jósef Chrucki (1941-1944) de Parohia Soloneţu Nou va aparţine şi Poiana Micului.
Actuala biserică a fost construită între anii 1937 şi 1940. La data de 20 octombrie 1940, biserica a fost sfinţită de prelatul Antal Sebesteny, împreună cu preoţii din Bucovina.
Pr. Alfons Kulpa (1942-1945) este următorul paroh. Aceşti ultimi patru preoţi misionari au fost înmormântaţi la Soloneţu Nou. Între anii 1945 şi 1946 a fost paroh pr. Walerian Zdanowicz. După moartea pr. Henryk Wochowski (1946), pr. Jósef Chachula, paroh de Cacica (1946-1967), originar din Soloneţu Nou, a reunit cele două parohii.
Din anul 1968, din nou, Soloneţu Nou a devenit parohie. Paroh a fost numit pr. Kazimir Kotylewicz, preot diecezan, între anii 1968 şi 1989. De la începuturile existenţei sale, multe evenimente şi-au pus amprenta asupra comunităţii din Soloneţu Nou. Cele două războaie mondiale au adus suferinţe, lacrimi, distrugeri şi moarte. După ultimul război trebuiau refăcute gospodăriile distruse şi casa parohială, iar biserica necesita reparaţii. Viaţa a fost grea. Posibilitatea repatrierii în Polonia a survenit într-un moment prielnic.
Între anii 1946 şi 1947, au fost organizate trei transporturi în Polonia, au plecat atunci 523 de persoane, iar Soloneţu Nou a rămas cu 527 locuitori. Cu eforturi deosebite şi cu o credinţă puternică în Dumnezeu, aceştia au reuşit să-şi menţină identitatea poloneză, limba şi tradiţiile în anii grei care au urmat.
După anul 1989, începe renovarea bisericii şi a casei parohiale. În ziua de 21 noiembrie 1993, la solemnitatea „Cristos, Regele Universului”, a avut loc sfinţirea bisericii de către PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi.
Parohia Soloneţu Nou are un nou paroh din anul 2001, pe pr. Iulian Kropp. În statistica din 2002 Parohia Soloneţu Nou figurează cu 370 familii şi 1.040 de credincioşi. Au fost botezaţi 11 copii, s-au oficiat 7 căsătorii şi 13 înmormântări, iar 13 copii au primit prima sfântă Împărtăşanie. Parohia are ca filiale localităţile: Solca, Arbore, Pleşa, Racova şi Poieni Solca.
O parte a etnicilor polonezi din Solonețu Nou a emigrat în 1946 și 1947 în Polonia, plecând atunci 523 de persoane, iar satul Solonețu Nou rămânând cu o populație de 527 locuitori. În perioada regimului comunist, etnicii polonezi au reușit să-și mențină identitatea poloneză, limba și tradițiile.
