BREAKING NEWSJUSTIȚIEULTIMA ORĂ

30 de ani de închisoare pentru rădăuțeanul Vasile Lavric, supranumit ,,mâncătorul de femei,,

Vasile Lavric, un bărbat din Rădăuți suspectat de dispariția mai multor femei din preajma sa,  supranumit și ”mâncătorul de femei”, a fost condamnat marți, 16 mai 2023, la 30 de ani de închisoare. Decizia judecătorilor Curții de Apel Suceava este definitivă, Lavric fiind condamnat  pentru omor calificat și profanare de cadavre sau morminte. Faptele pentru care a fost acum condamnat rădăuțeanul s-au petrecut iunie 2020, el fiind trimis în judecată acum doi ani.  

Pe 28 mai 2021, procurorul Romulus Varga de la Parchetul General l-a trimis în judecată pe Vasile Lavric –  bărbatul din Rădăuți suspectat de crime în serie și supranumit  „mâncătorul de femei” – pentru că și-ar fi ucis ultima soție și i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit, potrivit unui comunicat al Parchetului General. Lavric a fost deferit Justiției în stare de arest preventiv pentru violență în familie în varianta omorului calificat și profanare de cadavre sau morminte.

„În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, inculpatul, în noaptea de 10/11 iunie 2020 și-ar fi luat soția de la domiciliul comun situat în  Rădăuți,, transportând-o într-un loc necunoscut, după care pe fondul geloziei ar fi agresat-o suprimându-i cu intenție viațși apoi i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit”, au arătat procurorii. Anchetatorii au dispus sechestru asupra a 7 imobile ale inculpatului și 2 autoturisme.

În decembrie 2020, Vasile Lavric a fost ridicat de Parchetul General și adus la București pentru audieri. De atunci el este în arest preventiv și a amenințat de mai multe ori că intră în greva foamei.

Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Tribunalului Suceava, spre soluţionare.

Mai multe femei au dispărut

Procurorii care îl anchetează pe rădăuțeanul Vasile Lavric, individul din preajma căruia au dispărut mai multe femei, au descoperit care este mobilul crimei comise de acesta în vara lui 2020. În referatul propunerii de arestare se arată faptul că suspectul și-ar fi ucis soția în noaptea de 10 spre 11 iunie 2020, după ce s-a „simțit rău” că a aflat de la un vecin că soția sa ar fi fost o femeie de „moravuri ușoare” în tinerețe, dar și pentru că o bănuia că vorbea cu alți bărbați pe Facebook.

Însă, culmea, Vasile Lavric habar n-ar fi avut să folosească un telefonul mobil pentru a verifica dacă într-adevăr soția lui conversa cu alți bărbați sau nu.

Totuși, suspectul ar fi aflat de la ai lui copii faptul că soția lui ar fi trimis „inimioare” pe Facebook Messenger și ar fi primit la rândul ei de la cineva astfel de emoticoane, însă nu știa clar cu cine vorbea partenera lui de viață.

“În seara de 10 iunie 2020, după ce a informat membrii de familie că ar avea de prestat un serviciu de tractare la o distanță mai mare de domiciliu, unde urma să meargă împreună cu Lavric Aurica, inculpatul și soția sa au părăsit împreună domiciliul, deplasându-se cu platforma de tractare într-o direcție necunoscută. În cursul acelei nopți, inculpatul și-a ucis soția și i-a ascuns cadavrul pentru a evita tragerea la răspundere penală, după care s-a întors singur acasă în cursul dimineții”, se arată în referatul propunerii de arestare, citat de antena3.ro.

De asemenea, procurorii au mai făcut o descoperire – suspectul ar fi retras chiar în noaptea crimei suma de 3.000 de lei de pe un card care aparține mamei victimei!

„În 10 iunie 2020, ora 23.38, suma de 3.000 de lei este retrasă de la un bancomat din Rădăuți, de pe cardul bancar al mamei victimei. Acest card a fost, în ultimele luni, în posesia lui Lavric Vasile, după cum rezultă din analiza coroborată a listingurilor telefonice, a extraselor bancare și a înregistrărilor din camere de supreveghere video de la bancomat și evită să menționeze în declarația sa acestui card bancar sau faptul că l-ar fi folosit (…)”, au mai arătat procurorii, potrivit sursei citate.

Dispărută fără urmă

„În ceea ce privește modul și mijloacele de săvârșire a infracțiunii de omor, facem trimitere la dificultatea evidentă de a stabili o situație de fapt precisă în condițiile în care cadavrul victimei nu a fost găsit, iar inculpatul, după ce a negat comiterea faptei, s-a prevalat de dreptul la tăcere, furnizând declarații fără a accepta întrebări din partea procurorului (…) Nu trebuie omis nici impactul periculos pe care ipoteza neluării unor măsuri ferme împotriva persoanelor care comit fapte de acest gen îl poate avea asupra activității de prevenție, întrucât se acreditează ideea eronată că acțiunile menite a ascunde cadavrul umare comiterii unui omor asigură evitarea tragerii la răspundere penală”, se mai arată în documentul respectiv.

Şase femei,toate în jurul lui Vasile Lavric sunt de negasit

În 1995 au început disparițiile. Una dintre surorile soției de la acea vreme, Iuliana Iordache, a dispărut fără urmă. Mama fetei declara la acea vreme că Iuliana ar fi fost văzută ultima dată, în timp ce urca în microbuzul lui Vasile Lavric. Si de-atunci, nimeni nu mai știe nimic de ea.

10 ani mai târziu dispare și soția, Nicoleta Lavric, la 5 zile după ce depune actele de divorț. Femeia aflase că soțul are o relație cu una dintre surorile sale. La aproape două luni distanță, dispare și sora cu care o înșela pe Nicoleta, Ramona Iordache. La toate aceste dispariții se mai adaugă alte două morți misterioase: prima soție a lui Lavric moare într-un accident de mașină în 1979, după ce divorțează de acesta. Iar a doua soție, Cristina, face infarct la 23 de ani.

 Ce spunea avocatul lui Vasile Lavric in 2014 .,, Clientul meu este acuzat  de tentativa de omor si de omor prin  transare,ori nu exista niciun fel de proba in acest sens,,
,, Lovire in forma simpla si nu tentativa de omor, aceasta este infractiunea pentru care ar putea fi incadrat Vasile Lavric din Radauti,barbatul acuzat ca si-ar fi lovit sotia cu ciocanul in cap ,,afirmatia a fost facuta ain 2014,  de avocatul  radauteanului , Cezar  Craciunescu de la Baroul Suceava in fata , completului Curtii de Apel Suceava.
Mai mult, aparatorul sustinea atunci  ca o alta acuzatie a lui Vasile Lavric este omor prin transare, ori nu exista nimic concret in acest sens. Aparatorul spera sa nu se ajunga la o condamnare fara probe in aceasta caz . Vineri, la Curtea de Apel Suceava a fost pe rol contestatia impotriva mentinerii arestarii prevetive a inculpatului Vasile Lavric in dosarul penal avand ca obiect comiterea infractiunii de tentativa de omor ,aflat in prezent pe rol la Tribunalul Suceava si cererea de revocare a masurii de arestare prevetiva.
Avocatul sustinea ca acest dosar este deosebit de complex si are numeroase lacune,pornind de la modul de sesizare al instantei de judecata. Este vorba de o presupusa tentativa de omor care s-ar fi comis in 2 noiembrie 2000 de catre Lavric Vasile ,acesta aspect este legat si de un alt dosar care se instrumenteaza . ,,Acest dosar este legat de cel de-al doilea ,in mod special, si de aceea se incearca prin acest artificiu juridic si as putea spune ca, acest inculpat sa poata fi arestat pentru a nu-si putea face in vreun mod apararea. In alta ordie de idei,este vorba si de o prescriptie a vinovatiei raspunderii penale pentru aceasta fapta care ar fi fost comisa in 2 noimebrie 2000. . Fara dor si poate,acest dosar a fost mediatizat excesiv ,in sensul ca la data cand s-a dispus retinerea acestui inculpat si luarea masurii arestarii preventive de catre Curtea de Apel Bucuresti , acest dosar vine practic vine printr-o infirmare a unei solutii care s-a facut intr-un dosar vechi din 2005 si practic, s-a pornit printr-o simpla si asa zisa plangere a numitei Iordache Cornelia, fosta soacra a lui Vasile Lavric cu care acesta este in relatii de dusmanie de 10 ani. Practic,aceasta a dorit ca Lavric Vasile sa fie arestat pentru o presupusa fapta de tentativa de omor si categoric, se fac cercetari pentru disparitia celor trei surori, fiicele lui Iordache Cornelia, a spus Craciuneascu.
Potrivit aparatorului,clientul sau este arestat pe baza unor inscrisuri de la un medic de la Spitalul municipal Radauti si a unei sesizari venite din partea Corneliei Iordache. ,, Din datele pe acre le avem si o sa punem probe la dosar ,pe fond, fosta sotie a lui Lavric Vasile, Nicoleta a fost vazuta in Italia.Ori va dati seama ca aceast persoana exista .cele mentionate de procurorul care a intocmit rechizitoriul in acest dosar si care face cercetari in celalalt dosar ,nu vor rezista in instanta de judecata. Este un dosar care ridica multe semne de intrebare ,un dosar care va trebui ,din punctul meu d evedere,instrumentat corespunzator si in niciun cazse ajunga la o condamnare fara probe.Pentru ca aici se va ajunge dca nu se va reusi sa se probeze faptul ca acest inculpat s-ar face vinovat de presupusa fapta de tentativa de omor si de celellate fapte cum se pretinde a fi respectiv, omor prin transarea victimei. Ori deja se stie, au fost facute numeroase sapaturi la locuinta inculpatului, a parintilor cestuia si in alte locuri din judetul Suceava  si nu s-a gasit niciun fel de proba de oase sau alte probe biologice din care sa rezulte macar ca acest incupat ar avea vreo contributie sa vreun aspect legat de invinuirile care i se aduc. Consider,ca in prezent i se face o mare nedreptate acestui inculptat in sensul ca nu sunt probe concludente la dosar care sa duca la arestarea lui si care de mai bine de 4 luni e in puscarie. Mai mult,acesta a intrat in refuz de hrana de 21 de zile si a avut si o criza, fiind internat la Sectia Reanimare a Spitalului Judetean Suceava,, a mai spus Craciunescu.
In fata completului de judecata, Vasile Lavric a sustinut in continuare ,cu tarie ca este nevinovat si ca dosarul pentru care este arestat este o facatura din partea fostei soacre cu care este in dusmanie si care l-a vrut dupa gratii.
In aceasi ordine de idei, aparatorul lui Vasile Lavric sustinea atunci ca fosta soacra a clientului a avut in anii precedenti numeroase reclamatii la adresa acestuia .Ea ,alaturi de alti martori au fost sanctionati contraventional sau condmanati penal pentru acuzatii neintemeiate la adresa lui Vasile Lavric. Un ziarist din Rădăuți a fost dat în judecata de Vasile Lavric , acesta din urma câștigând în instanță. Jurnalistul a fost pus să plătească daune financiare lui Lavric.
Lovire in forma simpla
Aparatorul sustine ca in cazul in s-ar lua in calcul faptul ca clinetul sau ar fi lovit-o pe sotia sa,Nicoleta si pe baza inscrisurilor medicale,acesta ar putea fi acuzat de lovire in forma simpla si in niciun caz tentativa de omor. In acest caz, clinetul sau nu trebuie sa fie arestat pentru ca Codul Penal nu prevedea  la acea data arestarea. ,, La dosar sunt acele inscrisuri de la medic ,Nicoleta fiind diagnosticata cu TTC, excoriatii si plaga parientala care insa nu i-au pus viata in pericol.Necesita ingrijiri medicale de maxim 15 zile. Daca ar fi fost multiple locituri cu un ciocan cum sustine mama acesteia dar si procurorul de caz atunci categoric, partea vatamata ar fi facut plangere penala pentru anumite infractiuni.Cornelia Iordache spune ca ar fi auzit ca partea vatamata ar f fost lovita de fostul sot cu un ciocan si ar fi avut multiple lovituri, Procuroul de caz arata ca Nicoleta Lavric a fost lovita cu un corp contondent(ciocan) de mai multe ori ,insa daca era asa,organele de politie gaseau acest corp contondent sau ciocan  dupa producerea evenimentului si erau probe clare la dosar. Sunt si persoane care il cunosc pe Vasile Lavric in Radauti si care sustin ca acesta nu prezinta ericol public, ca este o persoane saritoare si este cunoscut ca mecanic auto. Aceasta plangere a Corneliei Iordache a dus la o intreaga sarabanda de acuzatii ,care din punctul meu de vedere ,nu are niciun fel de proba.Ori de la data cand acesta ar fi fost acuzat ca ar fi lovit-o cu ciocanul, au mai trait impreuna inca cinci ani,, a mai spus avocatul Cezar Craciuneascu.

Niciodată, Vasile Lavric nu fost condamnat pentru moartea vreuneia dintre cele 6 femei. În 2015, Curtea de Apel Suceava l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru tentativă la omor.  Vasile Lavric a mai fost acuzat de omor. Ar fi încercat să o omoare pe cea de-a treia soție cu un ciocan. Dar, fapta este cercetată abia după dispariția femeii. Adică în 2014. Practic, la acel moment, procurorii aveau 3 dispariții și nicio probă. Un certificat medical în care se arăta ca în anul 2000, cu 5 ani înainte ca ea să se evapore pur și simplu, Nicoleta Lavric a fost internată la spital după ce a fost lovită în cap cu un ciocan. A fost singura probă obținută vreodată împotriva lui Lavric, în cazul disparițiilor și a morților.

Lavric mai are o condamnare. În 1976, când avea 18 ani, a fost condamnat pentru viol la 3 ani de închisoare cu executare