Politistii de la Serviciul de Investigații Criminale, s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunii de furt fiind înregistrat un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura-Humorului.
Astfel, conform datelor operative obținute, trei persoane, respectiv un bărbat de 35 de ani din com. Vama, jud Suceava, un bărbat de 46 ani com. Șcheia, jud. Suceava și un alt bărbat de 56 de ani din orașul Gura Humorului, jud. Suceava, în baza unui plan prestabilit, ar fi sustras în mod repetat și sistematic, elemente ce compun calea ferată (șină, macaz și bolțuri) ce deserveau barăcilor unui complex de clădiri dezafectat, situat în zona denumită popular „Bucovăț”, comuna Păltinoasa, pe care le transportau ulterior la sediul unei societăți comerciale având ca profil de activitate preluarea materialelor feroase, în vederea valorificării.
În baza datelor obținute, au fost desfășurate activități investigative și de cercetare penală, iar astazi, s-a procedat la constatarea în flagrant a unui nou act material al infracțiunii de „furt”, ocazie cu care s-a conturat participația penală a celor trei bărbați, în sensul că, după ce au dezmembrat calea ferată din incinta unității și au tăiat-o pe anumite dimensiuni care să faciliteze transportul acesteia, cu un buldoexcavator, au transportat-o în dreptul unui drum forestier.
Din această locație, în baza planului prestabilit, bucățile de șină și alte elemente de fier au fost încărcate și transportate cu o autoutilitară ce aparține societății de preluare și valorificare a materialelor feroase din municipiul Suceava, transportul fiind însoțit și supravegheat de un autoturism condus de bărbatul de 35 de ani.
Transportul a fost monitorizat de către organele de poliție pe traseul Păltinoasa – Suceava, până la sediul societății, unde persoanele implicate au fost interceptate de polițiști și reținute în custodie pentru audieri.
În urma examinării autoutilitarei și cântăririi, s-a stabilit faptul că aceasta a transportat cantitatea de 6.970 de kg element șină de cale ferată, sustrase din locația dezafectată, situată în zona denumită popular „Bucovăț”, comuna Păltinoasa, județul Suceava.