În cadrul Programului Fabrici de reciclare finanțat din PNRR au fost depuse 140 de dosare pentru 144 de instalații, cu o valoare de peste 2.88 miliarde lei din PNRR, echivalentul a peste 581.7 milioane de euro.
26 fabrici de reciclare vor fi construite în România până la jumătatea anului viitor
26 de cereri de finanțare au fost aprobate ieri de Administratia Fondului pentru Mediu, în cadrul Programului Fabrici de reciclare finanțat din PNRR. Proiectele au fost selectate în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, în conformitate cu criteriile stabilite prin ghidul de finanțare.
Programul are ca obiectiv construirea a cel puțin 26 de instalații de reciclare a deșeurilor, care vor deveni funcționale până la data de 30 iunie 2026. Cei mai multi bani vor obtine, Chimcomplex Borzesti si doua companii din Ilfov si Valcea. Acestea vor primi o finantare de aproximativ 41 milioane de lei fiecare.
„Cele 26 de fabrici de reciclare înseamnă oportunități reale pentru dezvoltarea infrastructurii de reciclare din România și contribuție reală la atingerea țintelor de reciclare stabilite prin pachetul legislativ al economiei circulare. De asemenea, aceste fabrici de reciclare care vor fi puse în funcţiune cu fonduri din PNRR ne vor ajuta să procesăm resurse importante în România şi să creăm alte mii de locuri de muncă pe tot lanţul economic”, a subliniat ministrul Mircea Fechet.
Alocarea financiară acordată prin PNRR pentru lucrările destinate construirii instalaţiilor de reciclare în cadrul programului este de 220 milioane de euro, echivalentul a 1.092.102.000 lei.
Valoarea maximă eligibilă a ajutorului de stat acordat în cadrul unui proiect este de 8.4 milioane euro, iar valoarea minimă eligibilă care poate fi solicitată în cadrul proiectului este de 500.000 euro, intensitatea ajutorului de stat regional fiind de maximum 75%.