Buna Vestire este o sărbătoare creștină celebrată în data de 25 martie a fiecărui an în amintirea momentului anunțării Fecioarei Maria de către Arhanghelul Gabriel că va concepe și va deveni mama lui Iisus din Nazaret.
Buna Vestire făcută Mariei inaugurează „plinirea timpului” (Gal 4, 4), adică împlinirea făgăduințelor și pregătirilor venirii lui Hristos. Maria este chemată să-l zămislească pe Fiul lui Dumnezeu. Încuviințând, a devenit Născătoare de Dumnezeu.
Atât tradiția catolică cât și cea ortodoxă suțin că Buna Vestire a avut loc în Nazaret, dar locațiile exacte diferă. În tradiția catolică locul este marcat de Bazilica Bunei Vestiri , iar în tradiția ortodoxă de biserica ortodoxă grecească a Bunei Vestiri.
Buna Vestire este cea dintâi sărbătoare închinată Maicii Domnului, confirmată în documente, iar prima mărturie o reprezintă biserica zidită în Nazaret (în secolele IV sau V), pe locul unde avusese loc episodul consemnat în Biblie. Data acestei sărbători a variat la început: unii o prăznuiau în ajunul Bobotezei (pe 5 ianuarie), iar alţii pe 18 decembrie (dată păstrată până astăzi în ritul galican şi în cel mozarab tot pentru o sărbătoare închinată Maicii Domnului). În Răsărit, data de 25 martie a fost acceptată, cel mai probabil, după stabilirea datei de 25 decembrie ca serbare a Naşterii Domnului (aproximativ secolul al V-lea). La Roma, sărbătoarea a fost introdusă de papa Leon al II-lea, iar în secolul al IX-lea, data de 25 martie s-a generalizat în toată lumea catolică. Numai la armeni Buna Vestire se prăznuieşte pe 7 aprilie, în raport cu Crăciunul pe care ei îl celebrează la 6 ianuarie.
Buna Vestire este cea mai importantă sărbătoare din luna martie și singura cu cruce roșie, potrivit calendarului creștin ortodox.
Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an la dată fixă, mai exact pe 25 martie.
În limbaj popular, Buna Vestire se mai numește și Blagovestenia, acesta fiind un termen slav, corespondentul cuvântului Bunavestire.
Care este, de fapt, semnificația acestei sărbători?
Buna Vestire este sărbătorită pe data de 25 martie, aceasta fiind prima sărbătoare din an închinată Maicii Domnului. După cum îi spune și numele, de Buna Vestire, Fecioara Maria a aflat vestea cea mare și anume că îl va naște pe Mesia.
Vestea i-a fost adusă de Arhanghel Gavriil.S-a decis ca Buna Vestire să fie prăznuită pe data de 25 martie în momentul în care s-a hotărât că 25 decembrie este ziua Nașterii Domnului, lucru care s-a întâmplat undeva în secolul al V-lea.
Pentru a-L naștere pe fiul lui Dumnezeu era nevoie de o Fecioară curată, neprihănită și care să fie demnă să îl aducă pe lume pe Iisus Hristos.
Tradiții, obiceiuri și superstiții de Buna Vestire
De Buna Vestire, creștinii ortodocși obișnuiesc să țină cont de o mulțime de tradiții, superstiții și obiceiuri. Dincolo de semnificația religioasă a acestei sărbători, ziua de 25 martie mai este cunoscută și sub denumirea de Ziua Cucului. Care este explicația? Ei bine, se spune că aceasta este prima dată când cântă cucul după venirea primăverii.
Ce se face de Buna Vestire pentru noroc și belșug?
Buna Vestire este una dintre sărbătorile importante din calendarul creștin ortodox, astfel că este respectată cu strictețe de credincioși. De Buna Vestire se spune că este bine ca oamenii să pună pe pragul casei pâine și sare. Se crede că îngerii vor veni și se vor hrăni cu acestea, oferind apoi protecție divină.
De Buna Vestire există o superstiție care spune că oamenii trebuie să aibă bani în buzunar. De fiecare dată când aud glasul cucului, oamenii trebuie să arunce câte o monedă în spate, iar dacă se întâmplă ca pasărea să le cânte în față, atunci anul va fi unul foarte bun.
Ce nu se face de Buna Vestire ?
Pentru a nu avea parte de ghinion în restul anului, de Buna Vestire sunt interzise certurile. Tradiția spune că cei care se ceartă de Buna Vestire vor avea tot anul motive de supărare și vor avea parte de necazuri.
Buna Vestire pică în Postul Paștelui, însă în această zi se face dezlegare la pește. Se spune că este foarte important să se consume pește astăzi, iar cei care o vor face vor trece peste probleme cu ușurință, asemenea peștelui care înoată în apă.