Poliția Română a anunțat rezultatul examinării psihologice la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de șef serviciu la Serviciului Prinderi în Flagrant – Brigada Operațiuni Speciale Suceava, prevăzută la poziţia 45 din statul de organizare al unităţii. Unul din cei cinci candidați nu s-a prezentat la evaluarea psihologică.
IGPR a anunțat rezultatul examinării psihologice la concursul organizat pentru ocuparea funcției vacante de şef birou la Biroul Tehnică Operativă din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Suceava, Cei doi candidați înscriși în concurs sunt apți medical.
Cei cinci candidați înscriși la concursul organizat pentru ocuparea funcției vacante de şef birou la Biroul 2 – Serviciul Supravegheri Operative din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Suceava, prevăzută la poziţia 28 din statul de organizare al unităţii au fost declarați apți la evaluarea psihologică.
Declarați apți după evaluarea psiholigică sunt și cei cinci candidați pentru funcția de șef birou la Biroul 1 din cadrul Serviciului Supravegheri Operative – Brigada Operațiuni Speciale Suceava, prevăzută la poziţia 3 din statul de organizare al unităţii.
Cele patru concursuri au loc în ăerioada 18-27 septembrie.