ACTUALITATEULTIMA ORĂ

2 elevi s-au luat la bătaie după ce au terminat orele de curs

2 elevi s-au luat la bătaie după ce au terminat orele de curs.
Incidentul a avut loc pe luni, 31 ianuarie, unde doi elevi de la Școala Gimnazială Nr. 9 „Ion Creangă” Suceava s-au bătut în fața unității de învățământ. Aceștia și-au rezolvat socotelile chiar în fața porții, imediat după ce au ieșit de la orele de curs.
Unul dintre elevi, în vârstă de 13 ani, a reclamat că, după ce a ieșit de la orele de curs și se afla în fața porții de acces în unitatea de învățământ, a fost lovit cu pumnul în zona feței de către un alt elev cu care a avut un conflict, potrivit monitorulsv.ro
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “lovire sau alte violenţe”, ancheta urmând a continua și dacă victima va avea un certificat medico-legal care să ateste că a suferit leziuni.
Oamenii legii vor cerceta cazul probabil și din altă perspectivă, urmând a avea o discuție cu conducerea unității de învățământ, pentru a se stabili despre ce conflict este vorba și a fi preîntâmpinate eventuale alte probleme