BREAKING NEWSRELIGIEULTIMA ORĂ

24 iunie: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Sânzienele – Drăgaica, singura sărbătoare păgână din calendarul creștin ortodox

Biserica a închinat Sfântului Ioan Botezătorul şase sărbători: Zămislirea – 23 septembrie; Naşterea – 24 iunie; Soborul – 7 ianuarie; Tăierea capului – 29 august; Prima şi a doua aflare a capului – 24 februarie; A treia aflare a capului – 25 mai.

Sărbătoarea mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia, potrivit creștinortodox.ro.

Elisabeta, mama să, era descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea să a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu.

Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.

Despre o lungă perioada din viață Sfântului Ioan Botezătorul nu există informații.

24 iunie: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Data de 24 iunie nu a fost fixată într-un mod întâmplător ca zi a nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.

Potrivit Sfintei Scripturi, zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl sau, a tămâiat în sfântul altar – loc în care numai arhiereul intră o singură dată pe an, în luna a șaptea, ziua a 10 a (cf. Levitic 16, 29).

Această lună din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie și alta din octombrie. Având în vedere cele descoperite în Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți au rânduit că ziua zămislirii Sfântului Ioan să fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de naștere.

Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere că după solstițiul de vară din 21 iunie, ziua începe să scadă și noaptea să crească.

De aici putem înțelege că Sfântul Ioan Botezătorul, persoană care reprezintă Legea Veche, se naște într-un timp când ziua se micșorează, ca semn că Legea Vechiului Testament începe să apună pentru că vine Legea Harului, Legea lui Hristos.

Să nu uităm că Nașterea Mântuitorului este prăznuită pe 25 decembrie, după solstițiul de iarnă din 22 decembrie, când ziua începe să crească.

Se cunoaște că s-a retras în pustiu, unde a dus o viață de aspre nevoințe, până în momentul în care a primit porunca să înceapă să predice.

Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii că Mesia și Fiul lui Dumnezeu.

Mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era „Pocăiți-va, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”.

Cei care renunțau la păcate erau botezați în Iordan. Sfântul Ioan le atrăgea atenția celor care ascultau cuvântul sau că el botează cu apă spre pocăință, dar va veni Mesia care va boteza cu Duh Sfânt, pregătind venirea Mântuitorului.

Acesta este și motivul pentru care Sfântul Ioan apare în unele icoane că înger cu aripi. Această reprezentare își are originea în profeția lui Maleahi, unde cel care pregătește calea Domnului este numit îngerul Domnului.

Ioan este nume iudaic – „Iohanan” prescurtare din Iehohanan și înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”.

În calendarul creştin ortodox, pe 24 iunie este celebrată naşterea lui Ioan Botezătorul, considerat ultimul mare profet al Vechiului Testament, dar şi cel care a făcut trecerea spre perioada Noului Testament. În memoria creştinătăţii, el va rămâne cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în Iordan.

Textul din evanghelia de la Matei 11, 11: „Adevărat zic vouă: nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuși, cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el” (Matei 11, 11), este mărturisirea lui Hristos despre Ioan.

Nu există contradicție în cele afirmate de Hristos.

Că să înțelegem că Ioan Botezătorul este „cel mai mare între cei născuți din femei”, ne este de ajuns să știm că a săltat în pântecele maicii sale, în momentul în care Elisabeta se întâlnește cu Fecioara Maria atunci când această Îl purta în pântece pe Domnul.

A viețuit în pustie precum un înger, că L-a botezat pe Hristos la răul Iordan, etc. Iar că să înțelegem ce înseamnă cuvintele „cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el”, ne vom opri asupra talcuirii pe care o dau Sfinții Părinți.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „teologul cel mai înalt e mai mic decât cel de pe urmă dintre îngeri”.

El face această afirmație pentru că rezumă „împărăția cerurilor” la lumea îngerilor, căci Împărăția cerurilor nu era încă deschisă oamenilor în vremea lui Ioan. Astfel, Sfântul Ioan este mai mic decât orice înger.

O altă talcuire a Sfântul Maxim Marturistorul este aceasta: „Fiindcă se credea că Ioan a dobândit prin contemplație toată cunoștință îngăduită aici, cunoștință cea mai mică și cea mai de pe urmă în viață viitoare e mai mare decât cea de aici”.

De aici reiese că orice cunoaștere a lui Dumnezeu în această lume, este doar „în parte” sau „că în oglindă, în ghicitură”, pe când în lumea de dincolo, cunoașterea va fi „față către față”, „deplină”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 12).

Al treilea înțeles pe care îl oferă Sfântul Maxim Mărturisitorul este rezumat la cuvintele: „Cel ce stă pe treaptă cea mai de pe urmă în viețuirea evanghelică e mai mare că cel înălțat în treaptă Legii”.

De aici reiese că Sfântul Ioan Botezătorul, neîmpartășindu-se de harul revărsat la Cincizecime, neprimind „botezul cu Duh Sfânt și cu foc” este „mai mic decât cel mai mic în împărăția lui Dumnezeu”.

Înțelesul duhovnicesc al îmbrăcămintei și hranei Sfântului Ioan Botezătorul

Din Evanghelia după Marcu, aflăm că Sfântul Ioan Botezătorul era îmbrăcat în haină din păr de cămilă, încins cu o curea de piele și că se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică.

Cămila poate simboliza atât curăția, cât și necurăția. Dacă în Vechiul Testament ea putea fi privită ca un animal curat pentru că era rumegător, ea putea fi văzută și ca necurată, dacă ținem seama că avea copită despicată.

Dacă rămânem la prima semnificăție, cea de animal curat, cămila simbolizează poporul ales, în timp ce necurăția prefigura neamurile păgâne.

Faptul că Ioan purta o haină din par de cămilă, simbolizează chemarea evreilor și a păgânilor la Hristos.

Cureaua, provenită de la un animal mort, semnifică prin încingerea cu ea, omorârea patimilor.

Cât privește hrana sa, trebuie să știm că albinele și lăcustele erau considerate a fi curate în Vechiul Testament, semn că Ioan se hrănea doar cu cele plăcute Domnului.

Moartea Sfântului Ioan Botezătorul

Din Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus.

Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui sau. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezatorului că răsplată.

Potrivit Tradiției, Sfântul Ioan a fost înmormântat în Samaria.

Rufinus și Teodoret au afirmat că în vremea împăratului Iulian Apostatul, în anul 362, mormântul Sfântului Ioan a fost profanat și o parte din sfintele sale moaște au fost arse.

Restul sfintelor sale moaște au fost duse în Ierusalim și apoi în Alexandria.

Despre capul acestuia, Nichifor și Simeon Metafrastul au mărturisit că a fost îngropat separat, în fortăreața Machaerus ori chiar în palatul lui Irod din Ierusalim. Astăzi, capul Sfântului este prezent la Roma.

Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morţii sfinţilor, numai Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul făcând excepţie de la această regulă. Ei au privilegiul de a li se sărbători atât naşterea, cât şi alte evenimente din viaţa lor: Adormirea Maicii Domnului, Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, Bunăvestirea, soborul Sfântului Ioan Botezătorul.

Naşterea lui Ioan Botezătorul a avut loc cu şase luni înainte de cea a lui lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV – V, când se fixează definitiv şi data Crăciunului.

Ce sunt Sânzienele

În tradiţia populară românească, Sânzienele sunt nişte fete frumoase, care trăiesc în păduri sau pe câmpii, fiind reprezentate, cel mai des, în timp ce dansează.

Sânzienele sunt cunoscute şi ca zâne ale câmpului care dau puteri deosebite florilor şi plantelor, astfel încât, acestea devin plante de leac în preajma sărbătorii de pe 24 iunie.

Se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană.

Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară, se fac pomeni pentru morţi, de moşii de Sânziene.

Calendar ortodox 24 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţii de Sânziene

Ziua de Sânziene este considerată sfântă: nimeni nu are voie să lucreze în această zi, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază. Legate de această zi sunt diverse obiceiuri, dar cele mai importante sunt cele dedicate dragostei.

În multe zone din ţară, se aprind noaptea focuri pe dealuri. În unele sate, oamenii umblă cu făcliile aprinse, înconjurând casa, ogoarele, grajdurile.

Spre dimineaţă, flăcăii umblă prin sat şi aruncă cununiţe de sânziene pe la casele unde stau fetele de măritat.

Tot în noaptea dinaintea sărbătorii, fetele obişnuiau să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Femeile căsătorite aveau alte griji, astfel că îşi înfăşurau cu sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi femeile, fără deosebire, îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor.

Fetele mai aveau obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperişul casei. Dacă aceasta rămânea pe acoperiş, fata urma să se mărite chiar în acel an, în timp ce, dacă ajungea pe jos, fata o mai arunca până rămânea prinsă pentru a şti câţi ani mai are de aşteptat.

Uneori, cununa era aruncată pe colţul casei, fata venind să o ia a doua zi dis-de-dimineaţă. Ea ducea cununa în ocolul vitelor şi, cu ochii închişi, o dădea de mâncare unei vite. Se spune că, după cum era această vită, tânără sau bătrână, aşa urma să fie şi viitorul soţ.

Din spice de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor. În tradiţia populară, se credea că, odată cu drăgaicele, juca şi soarele la amiază, astfel că el stătea mai mult pe cer decât de obicei.

În dimineaţa zilei de 24 iunie, multe fete obişnuiau să se scalde în rouă din zone neumblate. Roua sânzienelor era strânsă de babe într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storceau într-o oală nouă. În drum spre casă, babele nu vorbeau deloc şi mai ales nu trebuia să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea erau împlinite, atunci cine se spăla cu rouă era sănătos şi drăgăstos peste an.

În ziua de Sânziene se ţineau bâlciuri şi iarmaroace, acestea fiind un foarte bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. Târgurile de fete erau des întâlnite în această zi, iar printre cele mai renumite târguri care aveau loc la Sânziene se numără cele de la Buzău, Focşani, Buda, din judeţul Vrancea, Ipăteşti, judeţul Olt, Piteşti, Câmpulung Muscel, Cărbuneşti, judeţul Argeş, Broşteni, judeţul Mehedinţi, Giurgeni, judeţul Ialomiţa.

Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor. De altfel, acum, o dată cu venirea verii, era un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac, toate având o eficacitate sigură. În noaptea de Sânziene răsare şi floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege.

De asemenea, fetele obişnuiau ca, în timpul zilei, considerată o perioadă extrem de benefică, să se supună descântecului de întors inima unuia către altul, de unde se poate vedea că aproape toată ziua era dedicată în special iubirii.

În medicina populară, sânziana este folosită pentru foarte multe boli, dar trebuie culeasă în zorii zilei. Se spune că sânzienele puse în apa de baie întăresc copiii slabi şi sensibili, acest procedeu fiind folosit şi pentru tratarea frigurilor, iar roua căzută pe flori în noaptea de sânziene vindecă bolile de ochi şi piele.