ACTUALITATEBREAKING NEWSLOCALULTIMA ORĂ

17 PERCHEZIȚII EFECTUATE DE CĂTRE POLIȚIȘTI ÎNTR-O CAUZĂ DE EVAZIUNE FISCALĂ ÎN DOMENIUL SILVIC

17 PERCHEZIȚII EFECTUATE DE CĂTRE POLIȚIȘTI ÎNTR-O CAUZĂ DE EVAZIUNE FISCALĂ ÎN DOMENIUL SILVIC. La data de 24.11.2023, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice IPJ Suceava – Biroul de Investigare a Criminalității din Mediul de Afaceri, au organizat o actiune pentru punerea în executare a 17  mandate de percheziție domiciliară emise intr-un dosar ce privește infracțiuni de evaziune fiscală in domeniul silvic.

 

Acțiunea a vizat activitatea comerciala a unor agenți economici din orașul Gura Humorului, jud. Suceava și localitățile limitrofe, cât și din județele Botoșani, Mureș, Maramureș și Harghita și probarea activității infracționale constând în înregistrarea în actele contabile a unor transporturi fictive de material lemnos.

 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor specializați în combaterea delictelor silvice din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier – Serviciul Ordine Publică, cât și lucrătorii S.I.C.E. Botoșani,  Mures, Maramureș si Harghita.

 

Au fost identificate și ridicate acte contabile și înscrisuri ce interesează cauza și care constituie mijloace materiale de probă.

 

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente pentru stabilirea și probarea întregii activități infracționale asociate faptelor de evaziune fiscală, identificării personelor vinovate și stabilirii gradului de participație penală.

 

sursa:IPJ Suceava