Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Neamț au pus în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară și 15 mandate de aducere, pe raza județului Neamț, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor trafic de droguri de risc și mare risc, deținere fără drept de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada septembrie 2022 – mai 2023, suspecții au comercializat în mod repetat, consumatorilor de pe raza municipiului Piatra Neamț și a localităților limitrofe, droguri de risc, de mare risc, precum și substanțe cu efect psihoactiv, respectiv etnobotanice cu suma de 50 lei/gram, droguri de risc și mare risc- canabis cu suma de 80 lei/gram și eutylone.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate cantitățile de aproximativ 1 kilogram substanță vegetală, 1 kilogram substanță pulverulentă albă, 50 de țigarete confecționate artizanal ce conțin substanțe psihoactive, 20 de grindere, 5 cântare de precizie, solvenți utilizați la prepararea substanțelor cu efect psihoactiv, mai multe pipe, 18 telefoane mobile, cartele SIM, un sistem de supraveghere audio-video și sumele de 14.340 lei, 1300 euro și 80 lire.
Peste 40 de persoane au fost conduse pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Neamț și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.