Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii în mai multe județe din țară. Prima este valabilă de astăzi, de la ora 12.00, și vizează 13 județe. În București, joi și vineri vremea va fi frumoasă, cu temperaturi ridicate.
Prima avertizare cod galben e valabilă joi între orele 12.00 – 21.00. Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, izolat grindină și intensificări de scurtă durată ale vântului în Maramureș, Crișana, nord-vestul Transilvaniei, precum și în Munții Apuseni și în Carpații Orientali. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp, potrivit ANM.
Județele vizate sunt Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Covasna, Alba, Cluj, Bihor, Arad și Hunedoara.
Cea de-a doua alertă cod galben începe joi la ora 21.00 și se termină vineri la ora 23.00. Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș, precum și la munte. Aceasta se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Alerta a fost emisă pentru județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara.
În zilele următoare, vremea va fi instabilă mai ales în regiunile intracarpatice și la munte.