In vederea reducerii riscului rutier pe drumurile publice, a creșterii gradului de disciplină rutieră a participanților la trafic în contextul combaterii nerespectării de către aceștia a normelor rutiere raportat la prevenirea faptelor contravenționale, anti-sociale și a infracțiunilor la regimul rutier, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava – Serviciul Rutier împreună cu lucrători din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, Poliția Municipiului Rădăuți, au acționat în ziua de 01.07.2023, intervalul orar 19:00 – 03:00, pe linia creșterii gradului de disciplină rutieră în vederea prevenirii și combaterii tuturor cauzelor generatoare de producere a accidentelor rutiere, a impunerii respectării normelor privind circulația pe drumurile publice a prevenirii faptelor cu violență și a consumului de substanțe interzise.
În cadrul activităților de control s-a acționat și pe linia combaterii, depistării și sancționării conducătorilor auto în cazul conducerii sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerii agresive, nerespectarea regimului legal de viteză, al nerespectării normelor privind efectuarea manevrelor de depășire, folosirea telefonului mobil, centurii de siguranță, nesemnalizarea schimbării direcției de deplasare, a circulației pe benzi a nedeținerii documentelor necesare conducerii autovehiculelor pe drumurile deschise circulației publice (inclusiv cele prevăzute prin legi speciale) ș.a.;
Cu ocazia executării acţiunii au fost constatate următoarele:
-Infracţiuni constatate = 7, din care: La regimul circulaţiei rutiere = 2 –alcoolemii; =2-conducere cu pc suspendat; =1-auto neînmatriculat; =1-auto nr.fals de înmatriculare; =1-altele.
-Persoane reținute=2;
– Permise de conducere reţinute = 7, din care: = 1 pentru consum de alcool;=2 pentru depășire neregulamentară; =3 pentru viteză peste 50 km/h; =1 pentru conducere agresivă
– Total sancţiuni aplicate = 66;
– Valoarea totală a amenzilor aplicate =21.035 lei;
– Certificate de înmatriculare reţinute = 12;