ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

100 DE POLIȚIȘTI AI IPJ SUCEAVA ȘI JANDARMI DIN CADRUL GRUPĂRII MOBILE DE JANDARMI BACĂU AU EFECTUAT O RAZIE DE AMPLOARE – 23 DE PERCHEZIȚII DOMICILIARE DESFĂȘURATE  

100 de polițiști și jandarmi din cadrul IPJ Suceava și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău au desfășurat, la data de 30.09.2024, o razie de amploare, scopul principal fiind creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, siguranța în mediul stradal și prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, fiind puse în aplicare și 23 de autorizații de percheziție domiciliară într-o cauză complexă de contrabandă cu alcool și țigări.

 

La data de 30.09.2024, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava  a coordonat o acțiune de amploare în sistem integrat pe raza jud. Suceava fiind desfășurate activități specifice ce au vizat două paliere, respectiv punerea în executare a unui număr de 23 percheziții domiciliare, dar și organziarea unor acțiuni pentru prevenirea infracționalității stradale, creșterea siguranței rutiere și perevnirea victimizării minorilor.

Perchezițiile s-au desfășurat pe raza mun. Suceava, com. Șcheia, com. Mitocu Dragomirnei, com. Grănicești, mun. C-lung Moldovenesc, com. Moldova- Sulița și com. Vatra Moldoviței, în vederea completării probatoriului administrat în cadrul unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă, prev. de art. 270, al. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, dar și prev. de art. 452, al. 1, lit. h din Lg. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și au constatat 3 infracțiuni:  1 de „contrabandă” prev. de art. 270, alin. 3 din Lg. 86/2006 privind Codul Vamal și 2 de „deținerea sau comercializarea pe teritoriul României, înafara antrepozitului fiscal…..a peste 40 litri alcool etilic”, faptă prev . si ped. de art. 452, alin. (1), lit. (h) din Lg. 227/2015 privind Codul fiscal, fiind identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor bunuri de interes pentru cauza.

Astfel, a fost confiscată cantitatea totală de 24.760 buc. țigarete de proveniență extra comunitară și duty-free, sigilate, diferite mărci, în valoare de cca. 21.000 lei, dar și cantitatea de 670 de litri cu lichid incolor cu trăsături specifice alcoolului etilic, în valoare aproximativă de 33.500 lei.

Totodată, s-a dispus indisponibilizarea unei autoutilitare în valoare de cca. 35.000 lei, fiind confiscată și suma de 6.000 lei în numerar.

Pentru efectuarea acțiunii în ceea ce privește componenta de punere în executare a mandatelor de percheziție domiciliară au fost cooptate în sprijin efective de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău.

Cercetările sunt continuate de către lucrători din cadrul S.I.C.E – B.C.F.V în dosarul penal susmenționat, sub supravegherea procurorului de caz, urmând ca în perioada următoare să fie propuse măsuri procedurale corespunzătoare cu privire la o parte din persoanele cercetate.

 

Acțiunea a vizat totodată și asigurarea unui climat optim de siguranță publică pentru cetățeni, prevenirea conflictelor stradale, a delincvenței juvenile și victimizării minorilor, precum și pentru siguranța traficului rutier, avându-se în vedere creșterea vizibilității elementului polițienesc în stradă pentru prevenirea și combaterea infracționalității și implicit pentru a genera un efect preventiv general, pe raza mun. Suceava, com. Șcheia și orașului Salcea, fiind angrenate efective sporite  din cadrul acestor subunități (Pol. Mun. Suceava – SPR 9 Șcheia și P.O. Salcea) dar și din cadrul altor instituții publice.

În urma activităților derulate pe linie de ordine publică și poliție rutieră au fost legitimate 245 de  persoane și au fost verificate 100 de autovehicule.

Au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.705 lei, au fost reținute 3 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

 

Un capitol distinct a fost reprezentat de prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor. În cadrul activităților derulate s-a acționat împreună cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, fiind efectuate vizite la un număr de 20 familii, ocazie cu care au fost vizați un număr de 32 minori, urmărindu-se prevenirea și combaterea abandonului școlar, prevenirea delicvenței juvenile și victimizării minorilor.

În urma activităților desfășurate au fost luate în monitorizare două familii de către reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava în colaborare cu reprezentanții Primăriei Comunei Șcheia – Autoritatea Tutelară, fiind distribuite 20 pliante și 20 ghiduri de prevenire. Totodată, părinților le-au fost prelucrate prevederile art. 380 Cod penal „împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu” și li s-a atras atenția că părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat, potrivit legii, un minor și care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.