ACTUALITATELOCAL

10.500 au fost cetățeni ucraineni au intrat si iesit prin PCTF Siret și PCTF Vicovu de Sus

În această minivacanță la nivelul Poliției de Frontieră Suceava s-au dispus toate măsurile aflate în competența instituției în scopul asigurării unui control eficient și operativ în punctele de trecere la granița cu Ucraina. Totodată, la nivelul județului nostru, au fost luate măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere la frontiera verde, a transmis Inspector principal de poliție Petraru Alina.
Astfel, în această perioadă, aproximativ 600 de polițiști de frontieră suceveni au asigurat permanent supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, în scopul prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, a criminalității transfrontaliere şi a oricărei alte încălcări a regimului juridic al frontierei de stat, pe raza județului Suceava, frontieră externă a Uniunii Europene.
În perioada 24-26 ianuarie a.c. traficul în Punctele de Trecere a Frontierei Siret și Vicovu de Sus s-a desfășurat în condiții normale, fără timpi de așteptare semnificativi pentru autoturisme, mijloace de transport persoane sau camioane.
În ceea ce privește situația traficului prin cele două puncte de frontieră de la nivelul județului nostru, numărul cel mai mare de persoane care a tranzitat frontiera, s-a înregistrat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret. Concret, vorbim de 15.000 persoane cu 5.000 mijloace de transport cărora li s-au efectuat formalitățile de control atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din România. Din numărul total de persoane 10.500 au fost cetățeni ucraineni.