Statul român a verificat 48 de milioane de facturi cu un soft antifraudă. Rezultatele acestui experiment au fost anunțate de ministrul Digitalizării.
I
Acesta a precizat că în urma experimentului au fost identificate între 5.000 și 10.000 de facturi care ridicau suspiciuni și că un astfel de soft restrânge foarte mult câmpul de control.
În acest context, ministrul a precizat că modulul antifraudă pentru verificarea facturilor ar putea fi implementat chiar din acest an.
„Din discuțiile mele cu ministrul de Finanțe, cu domnul Boloș, pentru că este exclusiv segmentul de achiziție în cadrul ministerului de Finanțe, undeva în 2024, până la jumătatea anului. Sper să nu fie proceduri de contestații. Repet, e un subiect pe care nu-l mai gestionez eu, în contextul în care eu am avut ca responsabilitate directă zona tehnică, de a găsi acest instrument. Dar am credința că determinarea domnului Boloș este una totală înspre a implementa acest modul, pentru că estimarea clară la finalul implementării modulului este de a crește colectarea, cel puțin a TVA-ului, cu minimum 0,5 % din PIB”, a mai spus ministrul Digitalizării.
Rezultatul acestui demers au fost anunţate de ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan.
„Este evident mult mai simplu decât să trimiți 100 de inspectori la 200.000 de companii. Principiul este să creezi niște parametri atunci când vorbim despre modul de antifraudă, ca să lucrăm cu lucruri deja validate, pentru că nu trebuie să inventăm noi, în România, apa caldă. Ne-am uitat la statele care aveau astfel de module, Polonia, Cehia, Mexic, care au o arhitectură similară cu cea a României. I-am întrebat cum au făcut ei, i-am invitat la discuții tehnice pe tema asta și am rulat experimentul „, a spus ministrul Digitalizării la Digi24, citat de republica.ro.