BREAKING NEWSEDUCAȚIE

𝐈̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐮𝐭 𝐝𝐞 𝐚𝐧 𝐬̦𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫, 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐢𝐞𝐫𝐚̆ la Colegiul Național Militar ,,Ștefan cel Mare,, din Câmpulung Moldovenesc

La Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” a avut loc astăzi, 12 septembrie, o activitate care a marcat începutul unei noi etape în viața colegului nostru, domnul Constantin Porcuțan, sau, după cum îl cunosc colegii, „Nea Costică”.
Prezent în instituția noastră din 18 iulie 1990, domnul Constantin Porcuțan a îndeplinit, timp de 33 de ani, funcția de instalator apă și canal.
Cu acest prilej, în semn de apreciere și aleasă prețuire, comandantul instituţiei, colonel dr. Romeo-Aurelian Popovici, i-a înmânat, din partea colectivului colegiului, o plachetă, împreună cu toate gândurile de sănătate, bucurii și liniște sufletească.
Personalul colegiului îi urează sincere felicitări și mulțumiri pentru grija, profesionalismul și implicarea de care a dat dovadă! Pensie lungă și frumoasă!